Nu e vorba de scriitorul american Jack London și romanul său binecunoscut, personajul principal, în această poveste, este unul din cei mai valoroși antrenori de junioare, și nu numai, Lazăr Mihalache (n.n. foto, alături de una din elevele sale), un om care s-a întors acasă, pe meleagurile natale, după ce mai bine de 37 de ani de peregrinări prin lumea handbalului românesc.

”Se pare că nu numai pământul este rotund, ci și drumurile din viața noastră, gândurile, vorbele, amintirile, toate revin ciclic, de parcă am tră o a doua viță. Parcă ieri era copil și luam primele lecții de handbal de la profesorul Enache. Tot el ne-a dus și la primele competiții între comune, un fel de Cupe sătești, unde ne băteam să prindem cupe și diplome – sper să-și aducă aminte și el, acolo, sus, în ceruri, și să se emoționeze, așa cum o fac și eu acum. Încă de pe atunci, mă gândeam să fac ceva pentru comuna mea – visam să am bani mulți, să construiesc o sală de sport și să fac performanță, să se audă în toată lumea de Dobroești.
Am lăsat în urmă școala domnului Enache și am ajuns la Clubul Sportiv Școlar 2, unde am dat peste un alt dascăl ce mi-a marcat cariera – Nicolae Petrică, un om înțelept, care mi-a corectat, uneori, și drumul meu în viață. Aici am aflat și primele taine ale meseriei de antrenor. Am mai lucrat cu profesorul Udrea, cu Sică Mărgulescu, dar și cu profesorul Voiculescu.

Și dacă trag o linie, ca un fel de bilanț, aș îndrăzni să spun că am făcut, în viață, mai multe lucruri bune, decât rele – am promovat echipe, la toate nivelurile, am multe medalii din campionatul intern, am crescut jucătoare pe care le regăsesc la toate nivelurile, am dat handbaliste și la loturile reprezentative, sunt destule motive de mândrie.Sigur, au fost și dezamăgiri, poate și vorbe aruncate prea ușor, dar au fost oameni care mi-au desconsiderat munca și nu s-au ținut de cuvânt – nu vreau să-mi mai aduc aminte.

Acum, sunt aici – am fost contactat și iată-mă acasă, m-am întors de unde am plecat. Am fost primit cu brațele deschise, oamenii de aici mă cunosc, știu că sunt de-al locului. Am primit asigurarea că, în viitor, există un proiect și de performanță, să mă pregătesc de luptă aprigă. Și eu vreau o nouă istorie pentru handbalul de aici, mi-am luat, deja, o grupă de fete de8-9 ani, pe care o cresc doar eu, în stilul meu. Cu ele vreau să urc treaptă cu treaptă, chiar până în Liga Națională”!, aceasta ar fi povestea lui Lazăr, omul care a visat, încă din copilărie, că va face ceva pentru comuna unde s-a născut.