Federaţia Română de Fotbal a anunţat în cursul acestei după amiaze noul sistem competiţional pentru sezonul 2013-2014. Cea mai importantă schimbare este cea de la nivelul Ligii a III-a, acolo unde se va trece la un sistem cu patru serii de câte 18 echipe, faţă de actualul sistem de şase serii cu 13 echipe.
O altă modificare va avea loc şi la nivelul celui de-al doilea eşalon, cel puţin teoretică, acolo unde din vară vom avea două serii de câte 14 echipe. Am zis cel puţin teoretică, deoarece în momentul de faţă au mai rămas în sezonul curent al Ligii a II-a doar 25 de echipe, 13 în prima serie şi 12 în a doua.
Schimbările vor continua şi în sezoanele care vor urma după următorul program:
– sezonul 2014-2015: Liga I – 18 echipe; Liga a 2-a – 2 serii a câte 12 echipe; Liga a 3-a – 4 serii a câte 16 echipe
– sezonul 2015-2016: Liga I – 18 echipe; Liga a 2-a – 2 serii a câte 10 echipe; Liga a 3-a – 4 serii a câte 16 echipe
– sezonul 2016-2017: Liga I – 18 echipe; Liga a 2-a – o serie cu 18 echipe; Liga a 3-a – 3 serii a câte 18 echipe
Revenind la sezonul 2013-2014, Liga a III-a va debuta pe data de 16 august, ultima etapă a turului, a 17-a, urmând să se desfăşoare pe 29 noiembrie. O săptămână mai târziu, pe 6 decembrie, este programată prima etapă a returului. Cea de-a doua parte a campionatului va începe la data de 7 martie 2013, ultima etapă, a 34-a, fiind prevăzută a se disputa pe 30 mai 2014.
Liga a II-a va începe pe 7 septembrie, ultima etapă a turului, a 13-a, fiind programată pe 30 noiembrie. Întrecerea va fi reluată, cu etapa a 14-a, pe 8 martie 2014, încheindu-se în ziua de 31 mai 2014.
Prima etapă a Ligii I se va disputa în ziua de 20 iulie 2013, ultima etapă a turului urmând să aibă loc pe 30 noiembrie. În zilele de 7 şi 14 decembrie se vor desfăşura jocurile contând pentru etapele a 18-a şi, respectiv, a 19-a. În funcţie de deznodământul campaniei de calificare a echipei noastre naţionale la Cupa Mondială FIFA 2014, calendarul competiţional din primăvara anului viitor ar putea suferi modificări. În principiu, a doua parte a campionatului Ligii I va începe, cu etapa a 20-a, la data de 22 februarie 2014, campionatul urmând să se încheie pe 21 mai 2014.
[…] ce luni, Federaţia Română de Fotbal a anunţat modificările din Liga a 3-a, dar şi planul sezonului viitor din primele două ligi, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir a anunţat că acesta speră ca prima Ligă să treacă la […]