Dinamo II – Domneşti 3-0 / Chiar nu a fost neprezentare

sâm, 14 septembrie 2013

Cei care nu au asistat la meciul dintre Dinamo II şi Domneşti ar putea crede că satelitul „câinilor” a defilat pe teren, dar lucrurile nu au stat chiar aşa grav pentru echipa lui Zoicaş. E drept, elevii lui Stoican au jucat neaşteptat de bine pentru tinereţea unora dintre ei, dar fără efortul „dispecerului” Buia, lucrurile puteau sta mai bine pentru Domneşti.
Juniorul Prodan, revenit după un periplu de vară pe la Oradea, a avut două mari şanse de a deveni erou, însă pătrunderile sale superbe printre fundaşii adverşi nu s-au soldat cu gol. Între cele două ratări, dinamoviştii au beneficiat de un penalty în minutul 23, transformat de unul dintre pariurile de viitor ai lor, Valentin Balint şi avantajul minim la pauză era mulţumitor pentru gazde. Însă Buia nu a fost de acord şi în primul minut de prelungire al reprizei a închis tabela la 2-0.

Ratări ca în curtea şcolii şi un gol anulat

Pauza a fost un sfetnic bun pentru Zoicaş, care i-a aruncat în teren pe Lădaru şi Giugiumică, în locul lui Fulea şi Ciochină. Cei doi au schimbat jocul oaspeţilor în bune, şarjele ofensive ale Domneştiului devenind tot mai periculoase. Din nefericire, la fel de inspirat a fost şi tehnicianul gazdelor, care l-a trimis în teren pe Diakhate şi acesta a înscris după doar patru minute, cu un şut imparabil după o combinaţie cu Balint.
La 3-0, Domneştiul a ieşit la joc şi a ratat trei ocazii incredibile într-un interval de 5-10 minute, Giugiumică şi Lădaru trimiţând incredibil pe lângă bară, la fel ca şi Alex Gheorghe, ultimul cu un şut de la mare distanţă. Finalul de meci l-a adus în prim-plan pe micuţul african ajuns de câteva zile la Dinamo, Zouguola neavând norocul de a debuta cu gol.
Ultima fază a meciului a adus şi un gol anulat Domneştiului, pe motiv de ofsaid, spre supărarea tehnicianului ilfovenilor. Per ansamblu, victoria gazdelor nu poate fi contestată, dar meciul ar fi avut alt ritm pe final, dacă ilfovenii reuşeau să marcheze cel puţin o dată la ocaziile avute

1 comentariu la "Dinamo II – Domneşti 3-0 / Chiar nu a fost neprezentare"
  1. Suporter Domnesti spune:

    La scoul de 3-0 pentru Dinamo nu cred ca mai era necesar sa anuleze arbitru golul valabil a celor de la Domnesti . Arbitrul isi facuse treaba la primul gol cand a dictat 11 metri la intrarea portarului care a respins mingea si dupa aia a avut loc contactul cu atacantul . In rest meciul a fost frumos cu ocazii mari pentru ambele echipe care au purtat echipamente cu culorile clubului Dinamo . Cu timpul poate Dinamo va avea un satelit la Domnesti !