Plecarea lui Dumitru Muși de la echipa ialomițeană Unirea Slobozia a luat prin surprindere lumea handbalului de la noi. Dar cine a mai avut dialog cu tehnicianul, în ultimele luni, știa că lucrurile la Unirea nu merg prea bine. Mi-aduc aminte că într-o discuție cu Muși, după barajul de rămânere în Ligă, trecut cu bine, antrenorul se arăta dezamăgit de atitudinea oficialilor clubului, care nu-l întrebaseră de transferurile pentru sezonul următor, nu i-au cerut nume, un program de cantonamente și pregătiri. Încă de atunci omul avea de gând să plece, dar le-a mai dat o șansă șefilor lui, pe care aceștia n-au luat-o în seamă…
”Mă simt bine acasă, lângă familie, și încerc să fac o dezintoxicare de handbal și de problemele lui. În ultimii ani m-am simțit ca un SMURD al Ligii Naționale, am fost chemat în mai multe locuri să salvez echipele de la retrogradare, să fac o nouă organizare și să intru, cu fetele, în lupta pentru performanță.
Aici, la Slobozia, mi-a plăcut proiectul, pentru că oamenii au promis că în doi ani fac o sală nouă, iar echipa de handbal va avea tot ce trebuie, pentru a ajunge în cupele europene. Din păcate n-a fost așa, iar eu am ajuns la limita limitelor – simt că nu mai pot să ajut echipa, s-o duc spre marea performanță, oamenii nu s-au ținut de cuvânt, iar eu mă simțeam în pericol, eram într-o permanentă criză, pentru că nu știam cum o să rezolv fiecare etapă.
De fiecare dată când am simțit criza, m-am retras acasă, unde, recunosc, mă simt cel mai bine. Am luat o pauză, dar nu va fi prea lungă, pentru că eu am catedră la CSȘ 1 Constanța, tot de handbal. Am aflat, însă, că lucrurile s-au înrăutățit și acolo, din pricina acelei săli de sport care nu este terminată. Cineva s-a angajat să facă această sală, dar nu s-a ținut de cuvânt, iar constructorul a blocat conturile clubului, pentru neplata unor restanțe. Drept urmare, profesorii nu și-au mai primit salariile de ceva vreme. De ce așa? Să plătească cine s-a angajat, cine a semnat, proprietarul de drept, mai precis, adică Ministerul Educației”… (foto InfoIalomița)
Ionel Pană


Multa dreptate are dl Musi! De acum Slobozia poate sa/si ia la revedere de la liga nationala ! A adus cel mai slab antrenor din Romania – Covaciu Gh
Retrogradare sigura este numele tau Slobozia ! Din pacate ,ati facut-o cu manuta voastra si cu concursul presedintelui politruc ,de mucava Nicu Goidea !Asta e !