Și nu la un meci oarecare, ci la derby-ul de București, dintre Rapid și Dinamo, dar de divizie secundă, din păcate. A fost o surpriză mare să o vedem pe Cristina la marginea terenului, și până ce crainicul n-a anunțat că fosta mare jucătoare va da lovitura de start la acest meci, noi toți am crezut că însăși Dogaru ne va spune că revine între buturile formației de Sub Grand! Pentru cei care o cunosc pe Cristina, pentru cei care au prins-o în poarta Rapidului și chiar a naționalei României, Cristina Maria a reprezentat o adevărată atracție – a fost tot mereu o handbalistă elegantă și a știut să-și scoată în evidență toate atu-urile frumuseții ei feminine. În plus, Dogaru era o portăriță foarte agilă și intuitivă, ce contribuia de fiecare data decisiv la victoria echipei sale.
A jucat cinci ani la Chimistul Rm Vâlcea, 1990-1995, apoi un an la U Cluj, 1995-1996, s-a transferat un an la Krim Electa, încă un sezon a jucat la Podravka, după care s-a repatriate, ca să zic așa, și a venit lângă șine, unde a evoluat din 1999 și până în 2008. Și-a încheiat cariera la U Jolidon. În echipa națională, Dogaru a bifat 115 prezențe. Cele mai mari performanțe internaționale le-a obținut cu Rapid: City Cup, în 2000, când era și căpitan de echipă, apoi finalista Trofeului Campionilor, tot în 2000, finalist Challenge Cup, în 2007. Pe plan intern, are cinci titluri naționale, patru cu Chimistul și unul cu Rapid, și tot atâtea Cupe ale României, patru cu Chimistul și una cu Rapid.
”Cristina Dogaru este invitata mea, pentru că la un astfel de meci important vreau ca ea să dea lovitura de începere a meciului”, ne spunea președinta clubului giuleștean, Valy Caciuriac, și ea o mare performeră în domeniul atletismului , o specialist a săriturii în lungime – să ne-amintim, Valy Caciuriac, cunoscută sub numele de Ionescu, a devenit campioană europeană în 1982, competiție desfășurată la Atena, iar în 1984 a câștigat medalia olimpică de argint, la Olimpiada americană de la Los Angeles.
A fost o bucurie pentru mine, să văd alături două din cele mai mari campioane ale sportului românesc, pe care le-a dat Clubul Rapid – momentul a fost cu noroc, pentru că echipa giuleșteană a câștigat derby-ul cu Dinamo, scor 26 – 22!
Ionel Pană
Totuşi, nu a jucat la Rapid până în 2008, ci până în 2005, când a plecat la Cluj!
A jucat 4-5 ani la Zalau ,unde s-a afirmat ca senioara ! Dl Pana …..