Iubitorii de handbal, de sport in general, trăiesc zile minunate, acum, la sfârșit de an – sărbătorile de iarnă sunt, parcă, mai frumoase, chiar dacă n-avem bucuria zăpezii, când știm că naționala de senioare a venit în țară cu medalia de bronz, de la Campionatul Mondial. Succesul lui Neagu și compania a dat startul la declarații dintre cele mai optimiste, la promisiuni și gânduri chiar fanteziste – e voie, măcar odată într-un, an să visăm la performanțe și mai mari, la o constanță în rezultate, că parcă ne-am săturat de aceste reușite ciclice, de parcă am urmări cincinalele din vremuri comuniste.
Să ne bucurăm de bronz, dar până când, pentru că acest Mondial a arătat multe defecte, în mașinăria naționalei, a handbalului românesc, chiar, de care nimeni nu vrea să vorbească, dar pe care le vom resimți cât de curând. Ba chiar au început să dea pe-afară, mai repede decât ne așteptam, semn că mămăliga va exploda, că a-nceput să se umfle.
O medalie neașteptată, dar nu înâmplătoare!
Trebuie să acceptă cu toții ideea că la această medalie nu se aștepta nimeni, nici măcar tricolorele! Și ele, ca și antrenorul suedez, Tomas Ryde, aveau ca target o clasare pe o poziție care să le dreptul să participe la turneul preolimpic, dar nimeni n-a vorbit concret despre un loc pe podium. Sigur, după ce bătălia a fost câștigată, toată lumea spune că a crezut, că și-a propus, că și-a dorit. Pivotul echipei, Oana Manea, a spus clar – ”Nu ne gândeam”; Elisei a declarat invers, ”Am vorbit cu toate fetele și ne-am propus un loc pe podium”, să fi uitat Oana această discuție? Președintele Federației a fost și mai vag, semn că neîncrederea era mare: ” Locul 1 m-ar mulţumi! Dar, repet, obiectivul nostru este să ne calificăm la turneul preolimpic”.
După o primă săptămână de coșmar, în care am suferit trei înfrângeri, cu Spania, Norvegia și Rusia, au venit și criticile, ca un fapt firesc. Naționala noastră era tare abătută, fără vlagă, fără orientare, chiar și Cristina Neagu dădea palide semne de viață. Ne întrebam cu toții despre activitatea selecționerului, cu ce venise nou, că apărare nu aveam, atacul o dădea mereu în bară, iar despre zâmbetul de pe buzele fetelor, nici nu mai putea fi vorba. Știam că de la dorință la putință drumul este destul de anevoios, dar nici chiar așa! La ce folos antrenamentele, discuțiile personale, turneul din Franța, jocul din Suedia – nu s-a văzut nicio acumulare, nicio fază de joc, nicio idee. Este adevărat, Ryde avea doar 6-7 luni pe banca tehnică, avusese greutăți și în dubla cu Serbia, din primăvară, dar am fi vrut, totuși, să percem o cât de mică emoție, un zvâc de entuziasm…
E și medalia lui Tadici, să fie clar!
În ultimii patru ani, aproape aceleași fete ne-au umplut de speranțe, în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru ca, într-un final, să ne dezamăgească prin ratări incredibile și evoluții lamentabile. Reacția, aproape, violentă a fostului selecționer Gheorghe Tadici a făcut ca ego-ul fetelor să tresară. Tadici a lovit și în selecționerul Ryde, și în Federație, și în tricolore, despre care și-a amintit că unora le plăcea să deslușească din secretele lui Bachus, pe vremea lui. N-a fost un atac tocmai corect, a lovit sub centură cu unele dezvăluiri, dar omul se întreba, poate și din invidie, poate și pentru faptul că-i păsa de handbalul românesc, cu ce a venit nou suedezul Ryde, că toate jucătoarele erau de pe vremea când el înuși antrena. Fața naționalei României, din cele trei înfrângeri, era una boțită și asta nu i-a plăcut lui Tadici.
Degeaba spune Cristina Neagu că nu atacul fostului selecționer le-a unit, pentru că toate lucrurile bune s-au întâmplat după ce Ghiță de la Zalău a aprins vâlvătaia! Nici nu mai încape îndoială, medalia de bronz cucerită a fost neașteptată, pentru că nimeni nu visa la ea, dar nu putem spune că a fost întâmplătoare – aceste fete aveau și au valoare, de la stânga la dreapta și invers, dar nu aveau moral de învingătoare, nu se găsise nimeni ca să le zgândere un pic, să umble la ambiția lor.
Nu se câștigă o medalie la un mondial, dacă nu ai o bază solidă, iar aceste tricolore au acumulări foarte multe, făcute pe vremea lui Gheorghe Tadici și Radu Voina. Vorbim de cele șase handbaliste care au alcătuit axul principal al echipei, Brădeanu, Ungureanu, Elisei, Manea, Nechita și Neagu, dar și de Chiper, Perianu, Pintea, Geiger, Vizitiu și chiar Tănăsie, fete care s-au regăsit, pe vremuri, printre preferințele fostului selecționer. Personal, cred că această medalie este și a lui Tadici, poate mai mult decât a lui Ryde, chiar dacă fetele nu sunt de acord cu asta – lipsa lor de sinceritate este surprinzătoare, o fi fost Tadici un antrenor dificil, are și el păcatele lui, dar nu-i putem nega meritele, cu atât mai puțin tricolorele, pe care le-a învățat tot ce știa el mai bine.


¿¿??????????
Conule ionica, ori ești prost, ori faci pe prostul!
Cum poți să spui ca medalia aparține și lui Tadici și poate și ție, care păpai bine pe atunci la federație? Nu ai pic de rușine , de demnitate, de mândrie ! E greu să recunoști ca cei de acum fac treabă mai bună ca cei de dinainte, nu-i așa ? Al dracu de greu! Și de ce te poți lega? Păi …nu prea ai de ce, ca ăștia NU FURĂ, NU ÎNJURĂ, NU LOVESC IN NIMENI! Ei fac ce si-au propus!!!! Cresc handbalul!!!! Eram acolo, în Ungaria, când Tadici le făcea c…..ce, și le acuza ca fac și dreg …, eram acolo când Tadici le făcea idioate, proaste și oncapabile! Eram acolo când Tadici le scotea de pe teren cu” ieși , handicapata dracului…” . Încă o dată , despre ce naiba vorbești???? Să îți fie rușine !!!!!! Acum de sărbători , să îți dea Domnu, tot binele care îl dorești federației de acum și toate rezultatele pe care le dorești naționalelor de acum! Așa să îți ajute Dumnezeu, om mic și de nimic ce ești!!!