Cel mai important meci al rundei trecute a avut loc la Ciorogârla acolo unde s-au duelat echipa locală şi viceliderul CS Corbeanca. Spiritele încinse şi terenul destul de dificil au făcut primele victime după nici jumătate de oră, după ce Florin Dragomir de la gazde şi experimentatul Isac de la oaspeţi au plecat la cabine la braţ în urma unui duel mai energic între cei doi.
Lucrurile au continuat prost după pauză, gazdele pierzând încă un jucător, după ce Alexandru Paul a fost trimis la cabine pentru al doilea galben, primit după injurii adresate centralului Ovidiu Robu. Spiritele s-au încins şi mai tare după ce s-a deschis scorul, noul intrat Daniel Ichim marcând pentru gazde în minutul 72.
Oaspeţii au alergat cu disperare după egalare, pe care au obţinut-o în minutul 83, prin reuşita lui Liviu Niţă. Arbitrajul nu a fost unul strălucit, întinzând la maxim nervii celor două echipe. Urmare a acestui rezultat, Corbeanca se află la un punct în spatele celor de la Popeşti-Leordeni, dar au acum un meci în plus.
VEZI CLASAMENTUL LA ZI AL LIGII A IV-A
Nu rata în scurt timp şi două galerii foto de la acest meci.


[…] CITEŞTE O CRONICĂ A DERBYULUI RUNDEI A 16-A A LIGII A IV-A […]
multumim pentru poze