Popești-Leordeni s-a impus cu scorul de 6-1 în primul meci oficial din acest an. Victima a fost Agricola Borcea, iar remarcatul partidei a fost Robert Andreescu, jucător în vârstă de doar 17 ani, care a reușit să înscrie nu mai puțin de trei goluri.
Tânărul fotbalist a punctat în minutele 10, 37, respectiv 66. VEZI AICI DETALII DESPRE MECI
„M-au ajutat mult colegii. Am făcut niște amicale foarte slabe și ei m-au încurajat foarte mult. Cu ajutorul lor am reușit să scriu cele trei goluri, fără ei nu aș fi putut”, a spus Robert Andreescu, jucător care, deși a marcat trei goluri, nu a fost prea mulțumit de prestația sa: „Am făcut o analiză după meci alături de Mister și în afara celor trei goluri nu am jucat prea bine, dar mă bucur că am reușit să marchez, că mi-am creat ocazii și mai ales că am putut să îmi ajut echipa”.
Deși este foarte tânăr, Andreescu nu se lasă intimidat de certurile antrenorului Viorel Dinu, ci dimpotrivă: „Mă înțeleg foarte bine cu antrenorul. Ținând cont că și el a jucat tot atacant, îmi dă multe sfaturi care mă ajută foarte mult. Nu mă intimidează când țipă la mine. Mie îmi place, pentru că mă motivează”.
De remarcat este faptul că puștiul a marcat trei goluri și nu s-a bucurat după niciunul. Explicația? Ne-a oferit-o chiar el: „Nu este vorba că nu mă bucur, mi se pare ceva normal să marchez și era și meci ușor”.
Articol scris de Andreea Visu