GALERIE FOTO | Popești-Leordeni – Agricola Borcea 6-1! Ilfovenii și-au zdrobit adversara

sâm, 02 martie 2019

SC Popești-Leordeni a debutat cu dreptul în returul Ligii a III-a. Ilfovenii au disputat primul meci din acest an contra celor de la Agricola Borcea, în cadrul etapei cu numărul 16.

Partida s-a disputat pe stadionul celor de la Metaloglobus București, unde s-a deschis scorul încă din minutul 10. Robert Andreescu a fost cel care a deschis spectacolul, dar nu a fost actor doar într-un singur act. Acesta a mai punctat de două ori pe parcursul partidei.

Alexandru Burlacu a transformat un penalty în minutul 31, iar Andreescu a dus scorul la 3-0 în minutul 37 și a stabilit scorul primei reprize.

În partea secundă a jocului, George Moldoveanu a înscris superb în minutul 55, iar după zece minute Victor Militaru a marcat golul de onoare al oaspeților, chiar împotriva fostei sale echipe. Un minut mai târziu, Robert Andreescu s-a remarcat din nou și a dus scorul la 5-1.

Tabela a fost închisă de către Vlad Mârzea în minutul 87 și astfel s-a scris istoria meciului dintre Popești-Leordeni și Agricola Borcea. Ilfovenii se mențin pe locul 4 în clasamentul Seriei a II-a și se apropie la trei puncte de Unirea Slobozia, echipa de pe locul 3, care a pierdut pe terenul celor de la Înainte Modelu.

%%wppa%% %%slideonlyf=562%% %%align=center%%

Articol scris de Andreea Visu

Comments are closed.