FC Voluntari a câștigat fără probleme cu Rapid Fetești

mar, 18 martie 2014

Programată în runda cu numărul 18 din Liga 3, întâlnirea dintre FC Voluntari și Rapid Fetești a fost dominată autoritar de formația gazdă, care, alături de Steaua, rămâne în continuare neînvinsă în această ediție de campionat.

Impulsionați de acordurile Ligii Campionilor, care s-au făcut din nou auzite pe stadionul din localitatea învecinată Bucureștiului, la pătrunderea formațiilor pe teren, gazdele au controlat tactic disputa. În așteptarea derby-ului cu CS Afumați, de vineri, 21 martie, cei din FC Voluntari au evitat contactele tari cu adversarii lor.

Ei au căutat să se apropie de poarta adversă printr-o rapidă circulație a balonului, ceea ce au și reușit în mare măsură. Și după o serie de șuturi rămase fără rezultat, în minutul 40, Sașa Constantin Marinkovici a marcat fără probleme, el trimițând în poarta goală, ca la antrenament, mingea centrată de pe dreapta. Abia după acest gol, chiar la faza imediat următoare, oaspeții au expediat primul lor șut pe poartă, fără niciun rezultat însă pe tabela de marcaj.

Și după pauză întâlnirea s-a desfășurat după același scenariu. Echipa din Voluntari a mai marcat de două ori, prin Bogdan Oprea (min. 51) și Marius Cătălin Tudorică (min. 72), asigurându-și o victorie care o menține la o diferență de 10 puncte de a doua clasată, CS Ștefănești, care s-a impus (2-0) la Leordeni, și la 12 de ocupanta locului 3, CS Afumați, care n-a izbutit decât o remiză albă (0-0), acasă, cu Viitorul Axintele.

0 de comentarii pentru "FC Voluntari a câștigat fără probleme cu Rapid Fetești"
  1. […] VEZI CRONICA MECIULUI VOLUNTARIULUI […]