Coșmar pentru FCSB, după ce campioana României a obținut o calificare dramatică în fața celor de la Trencin, deși au pierdut meciul disputat pe Arena Națională, scor 2-3.
După doar 21 de minute, Trencin a întors scorul din prima manșă, slovacii conduceau cu 2-0 prin golurile lui Wesley și Beto.
FCSB a răspuns după pauză când Muniru, fratele mai mic a lui Muntari a trimis o ghiulea specific fratelui său și a redus din handicap. După doar câteva minute, Hamroun, transferul care pare o lovitură dată de FCSB, a obținut un penalty, iar Tade a transformat cu noroc.
Totul părea că se îndreaptă în favoarea FCSB, doar că Wesly a făcu 3-2, în minutul 82, iar pe final, oaspetii au atacat și cu portarul, dar fără să mai schimbe soarta partidei.
Pentru FCSB urmează o dublă manșă cu Partizan Belgrad, campioana Serbiei.
Echipe de start:
Steaua Bucureşti: Cojocaru – Papp, Varela (Râpă ’35), Toşca, Guilherme – Breeveld, Muniru – Ad. Popa, Stanciu (Hamroun ’19), Chipciu – Tade (Tahar ’82). Director sportiv: Mirel Rădoi.
AS Trencin: Semrinec – Cogley (Rabiu ’73), Ramon, Rundici, Madu – Lobotka, Koolwijk, Bero – Jairo (Klescik ’87), Wesley, Van Kessel (Guba ’64). Antrenor: Martin Sevela.

