Florin Prodan a ajuns în Liga a IV-a Prahova!

vin, 28 februarie 2014

Fostul internaţional de juniori, Florin Prodan (dreapta), a primit o nouă şansă pentru a-şi repune cariera pe picioare. Fotbalistul ploieştean care aparţine contractual de FC Bihor şi care în ultimul timp a jucat la gruparea de Liga III-a, Viitorul Domneşti, a ajuns zilele trecute la o înţelegere cu o grupare din cadrul primului campionat al judeţului Prahova. Astfel, fotbalistul care a îmbrăcat tricoul celor de la Chimia Brazi (n.r. – echipă desfiinţată între timp) a semnat un contract cu AFC Brebu, urmând să evolueze pentru echipa pregătită de Robert Săvulescu, până la finalul sezonului. În pauza de iarnă, la Brebu au venit foarte mulţi jucători, obiectivul fiind menţinerea în eşalon.
Considerat la un moment dat unul dintre tinerele talente ale generaţie 1995, Prodan a intrat într-un serios con de umbră, mulţumindu-se să dea probe prin toată ţara, ba chiar şi peste hotare, fără a convinge pe nimeni.

1 comentariu la "Florin Prodan a ajuns în Liga a IV-a Prahova!"
  1. Augustus spune:

    Prodan va redevebi speranta generatiei 95