Vă amintiți de Marinaș, cel mai tare din oraș și de golurile sale pe care le marca pentru Balotești? Atacantul ilfovean este subiectul interviului săptămânii. Iată ce a ieșit.
IlfovSport: Care a fost el mai bun moment al carierei tale de până acum și ce așteptări ai de la noul sezon?
Alex Marinaș: Cel mai bun moment al carierei mele a fost promovarea în Liga a 2-a. În acest sezon îmi doresc să îmi îmbunătățesc evoluțiile, să înscriu cât mai multe goluri și să fiu un jucător decisiv pentru echipa mea.
IF: Care a fost cel mai bun antrenor cu care ai lucrat?
A.M.: Mereu am avut o relație bună cu toți antrenorii și consider că de la fiecare am avut ceva de învățat, dar cel mai bun antrenor cu care am lucrat a fost Tudorel Dumitru. Acesta este un antrenor cu personalitate care pune preț pe disciplina și care are mentalitate de învingător, care știe să își motiveze și mobilizeze echipa în momentele dificile.
IF: Care este cel mai greu meci în care ai luat parte și de ce?
A.M.: Cel mai greu meci a fost când eram în Liga a 3-a în lupta pentru promovare cu Clinceni, am jucat acasă un meci pe care nu trebuia să îl pierdem. Am fost conduși până aproape de final, dar am reușit să scoatem un egal uriaș pentru viitorul echipei.
IF: Care este calitatea ta numărul 1?
A.M.: Calitatea mea numărul 1 este viteza, dar făcând o glumă, nici cu detenta nu stau rău.
IF: Ai vreo echipă favorită? Sau un jucător pe care îl urmărești?
A.M.: Da, am o echipă favorită pe care o îndrăgesc foarte tare, pe Dinamo București. Jucătorul pe care l-am plăcut întotdeauna din cauza ambiției, devotamentului și seriozității a fost Steven Gerrard.

