Lecția de Sport: Rugby-ul, Sportul tuturor jocurilor

mar, 06 septembrie 2016

Oricât de ciudat ar părea, rugby-ul nu a fost inventat de William Webb Ellis! Este adevărat, trofeul care se atribuie campioanei mondiale, trofeu pe care l-am putut admira și la București, în 2010, poartă numele lui. La fel cum adevărat este că W. W. Ellis a fost inclus în International Rugby Board Hall of Fame. În realitate, acel tânăr britanic n-a făcut ”decât” gestul prin care rugby-ul a început să se despartă defotbal.

Sfidând regulile după care se juca pe atunci, a luat balonul în brațe, lucru interzis, și a alergat cu el înainte, ceea ce, de asemenea, nu era permis.

Ceea ce a făcut William Webb Ellis, în 1823, în ”Curtea mare” a colegiului Rugby, nu a fost ceva premeditat. A fost un gest de sfidare a regulilor și nimic mai mult. Statutul său de inventator a fost pus în discuție între 1876 și 1895, iar între timp istoricii britanici s-au pus de acord.
Putem vorbi despre o legendă, nicidecum despre un adevăr. La un deceniu după ce W.W. Ellis făcea gestul care l-a adus în istorie, la Rugby era interzis să alergi cu balonul în brațe în timpul ”fotbal-rugby”-ului. În 1895, cum spuneam, s-a declanșat o investigație de către Old Rugbeian Society. La acea vreme, nimeni dintre cei care studiaseră la Rugby, în vremea lui Ellis, nu mai era în viață.

Rugby-ul, sportul tuturor jocurilor
Revolta învățăceilor englezi din 1797 a făcut ca fiecare colegiu să inven teze câte un joc din contopirea unora apărând sportul cu balonul oval

La început, fotbalul și rugby-ul se contopeau în același joc, mulțimea alergând după ”bășică” prin curțile
colegiilor din Anglia Așa că au fost cercetate documentele acelor timpuri. Thomas Hughes, cel care scrisese ”Tom Brown’s Schools Days”, avea să noteze că în 1834, în primul an al său la colegiul din Rugby, a alerga cu balonul în brațe nu era total interzis, însă nici recomandat…
Acea anchetă nu a fost deloc întâmplătoare. În 1895 s-a produs o altă schismă în sportul britanic, după aceea dintre rugby și fotbal, primul rupându-se între ”union”, varianta în XV, amatoare, și ”league”, variant în XIII, profesionistă.

lectia de sportDin acest motiv, mulți înclină să spună că atunci s-a încercat menținerea poziției școlii din Rugby, una până atunci dominatoare în sportul din Insulă.
Pedepsele corporale i-au revoltat pe școlari Spuneam că sportul cu balonul oval, așa cum îl cunoaștem,
nu i se datorează decât într-o mică măsură lui William Webb Ellis. De fapt, rugby-ul este un sport în care s-au contopit mai multe jocuri. Încă din secolul al XVI-lea, aristrocrații din Londra au simțit nevoia ca ai lor copii să aibă parte de o educație aleasă. Așa că aceștia au fost trimiși să studieze la diverse colegii din Insulă: Chaterhouse, Harrow, Rugby și Shrewbury.

Ele pregăteau doar elita, fie că aceasta era politică, religioasă sau comercială. Să nu vă închipuiți că în
acele timpuri copiii de aristrocrați își petreceau timpul liber prin cluburile de noapte. Nicidecum!

Mai mult decât atât, în respectivele colegii erau supuși la metode deseori brutale de disciplinare. Din acest motiv, învățăceii au început să se revolte împotriva dascălilor. Iar în 1797, în colegii s-a declanșat o adevărată revoluție. Atât de aprigă încât a fost nevoie de intervenția armatei pentru a-I potoli pe… micuți. La Chaterhouse, mai ales, ciocnirile au fost dese, dar și la Rugby auavut loc tulburări violente.

O dată înfrântă rezistența copiilor, dascălii au schimbat foaia. Cum nu puteau să se pună rău cu părinții ”rebelilor” – aceștia plăteau anii de studiu -, cei care conduceau colegiile au renunțat la pedepsele corporale. Ei au căutat, însă, și metode prin care energia învățăceilor să fie canalizată în sens pozitiv.

Screenshot (11h 29m 58s)A apărut o ierarhie în rândul copiilor, dar s-au inventat și jocuri care să le dea o ocupație fără ca ei să fie atinși de plictiseală. Colegiile inventau jocuri pentru a atrage copiii Cu trecerea anilor, între colegii a apărut și o competiție. Cine avea jocul cel mai captivant atrăgea și mai mulți copii de nobili, deci și bani în plus. La Eton, de pildă, exista ”zidul”, care consta în avansarea unui balon rotund de-a lungul unui perete. La Winchester, în curtea pavată, copiii jucau ”cald” (hot). Ei se așezau cu fața în jos, aplecați, într-o formă de grămadă ancestrală, iar mingea era aruncată în mijlocul lor.

Apoi, ei trebuiau să otrimită cu piciorul spre terenul advers. Aceste jocuri se mai practică și astăzi, îndeosebi în cele două localități. La Rugby, în schimb, pe la mijlocul secolului XIX, în perioada lui Thomas Arnold, inițiator al învățământului modern în Anglia, jocul aducea față-n-față două grupuri de circa o sută de copii fiecare.
Ei loveau balonul rotund cu piciorul, iar 40 dintre aceștia participau la grămezi.

Purtând șepci (”cap”, în limba engleză), ei erau singurii care puteau purta balonul în brațe. ”Acest joc întărea virtuțiile combative ale școlarilor, îi învăța să-și asume responsabilități și îi pregătea pentru viață”, avea să noteze Arnold. Nici acest joc nu poate a fi numit ”rugby”, ci doar cel mai apropiat dintre strămoșii săi. Jocul practicat la Rugby avea să depășească granițele comitatului Warwickshire.

Foarte fizic, el este preluat și de către alte colegii, printer acestea numărându-se cele din Oxford și Cambridge. La ultimul dintre ele, în 1839 apare și primul club oficial, fondat de un fost student la Rugby, Albert Pell. Cei de la Oxford n-au rămas nici ei mai prejos. Jocul se disputa însă cu un balon rotund. Cel oval avea să apară la puțin timp după aceea.

burlacu de Marian Burlacu

mail: marian.burlacu@ilfovsport.ro

Blog: Marian Burlacu

Comments are closed.