În ediția sa on-line, cotidianul francez L’Equipe a subliniat că Ianis Hagi, fiul fostului internațional român Gheorghe Hagi, a devenit ieri cel mai tânăr căpitan din istoria primei ligi de fotbal din România. Publicația din Hexagon îl consideră pe acesta drept un demn urmaș pentru ”Maradona din Carpați”.
La cei 16 ani ai săi, Ianis Hagi a purtat, timp de o repriză, banderola de căpitan al echipei sale, Viitorul Constanța, în meciul câștigat (2-1) cu CS Universitatea Craiova. L’Equipe a consemnat și declarația tânărului jucător, care este și căpitan al echipei sub 17 ani a României: ”Este ceva special să porți banderola de căpitan la o vârstă atât de fragedă, însă sunt obișnuit”.

