FC Voluntari și Petrolul rămân singurele echipe din Liga I fără victorie, după 6 etape, doar că echipa ilfoveană este și prima care se desparte de antrenori. După înfrângerea de aseară, scor 0-3, din Ștefan cel Mare, cu Dinamo București, FC Voluntari a postat pe site-ul oficial informația conform căreia s-a despărțit de Bogdan Argeș Vintilă și Ilie Poenaru.
“Clubul FC Voluntari a încetat raporturile contractuale cu tehnicianul Bogdan Vintilă și cu antrenorul secund Ilie Poenaru. Le mulțumim pentru munca depusă la echipa noastră și le urăm mult succes în carieră!”, se arată pe site-ul clubului voluntarifc.ro
Deocamdată nu se știe cine va fi antrenorul echipei, cert este că actualii conducători au fost nemulțumiți de situația nou-promovatei, 4 puncte în 6 etape și nicio victorie. FC Voluntari este pe penultimul loc în clasament, 13, cu un golaveraj 3-8.
FC Dinamo – FC Voluntari 3-0 (1-0)
Au marcat: Steliano Filip 33, C. Matei 55, D. Rotariu 63
FC Dinamo Bucureşti: Cerniauskas – Feussi, Marc, Mevlja, Fai – Vojnovici, Filip (Tîrcoveanu ’72) – Gavrilă (Palici ’75), Matei, Lazăr (Rotariu ’54) – Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.
FC Voluntari: Balauru – Zaharia (Maxim ’62), Achim, Novakovici, Pîrvulescu – Maftei, Novac – Voduţ (Pancu ’46), Todoran, Vîlceanu – Bălan (Iorga ’57). Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă.
Cartonaşe galbene: Fai ’34, Mevlja ’40, Filip ’69 / Maftei ’35, Novakovici ’36, Pîrvulescu ’73
Arbitri: Florin Marcu – Vladimir Urzică, Daniel Hulubei – Adrian Illyeş
Rezumat video: Digi Sport

