Liga de Minifotbal sustinuta de IlfovSport.ro

joi, 11 august 2011

Liga de Minifotbal Ilfov „Activ eFeM” se apropie de startul celui de-al doilea sezon, 2011-2012, care se va produce la jumatatea lunii septembrie. Deoarece dorim sa sprijinim sportul indiferent de nivelul la care se practica, incepand de astazi, IlfovSport.ro a devenit partener media al celui mai puternic campionat dedicat amatorilor din Judetul Ilfov. Pe parcursul derularii competitiei, IlfovSport.ro va va tine la curent cu tot ce se intampla la meciuri, dar si in afara terenului de joc.

Liga de Minifotbal Ilfov „Activ eFeM” se afla la al doilea sezon, care se va desfasura pe terenul sintetic Moving Club Otopeni. In Divizia A – Pronostic Sportiv vor fi acceptate primele 12 echipe care depun dosarul de inscriere, iar meciurile vor avea loc in sistem tur-retur (toamna-primavara). Cele mai valoroase doua formatii vor reprezenta Judetul Ilfov la Turneul National si Cupa Romaniei, competitii organizate anual de Federatia de Minifotbal din Romania.

Va reamintim ca vicecampioana sezonului trecut, Sagetile Albastre Otopeni, a reprezentat Judetul Ilfov la Cupa Romaniei de la Sibiu, pe cand ocupanta primei pozitii, Juventus Buftea, a fost invinsa in barajul de calificare la Turneul National de catre Nationala Artistilor Bucuresti.

„Se anunta cu siguranta un sezon mult mai interesant, dat fiind ca nivelul valoric al echipelor este cu siguranta in crestere. In afara echipelor Sagetile Albastre Otopeni si Mogosoaia, care au terminat pe podium, in campionat au intrat si formatii ca Adexim Modelcom, Sanotechnik, Cora Pantelimon, Toyota si Unirea Dobroesti, care cu siguranta ca vor contribui la spectacol. Atractia va fi Clubul Sportiv al Artistilor, care a anuntat ca va pune spectacolul pe primul plan, inaintea rezultatelor. Nu ma indoiesc ca vor si reusi, dat fiind ca din echipa fac parte nume ca Marcel Pavel, Stefan Banica, Victor Yila, Cristi Groza si Dan Bitman. In acest moment inscrierile sunt pe final, ultimele doua locuri din cele 12 urmand sa fie ocupate de primele echipe care depun dosarul de inscriere”, a declarat presedintele Asociatiei Clubul Sportiv Remiza, care organizeaza campionatul.

Mai multe relatii despre inscrieri puteti obtine la 0732.965.777 sau ilfovminifotbal@gmail.com.

1 comentariu la "Liga de Minifotbal sustinuta de IlfovSport.ro"
  1. coso spune:

    E misto campionatul ma bucur ca avem si noi minifotbal in Ilfov.Probabil ca in ritmul asta in 2-3 ani o sa ne intarim si noi si vom emite pretentii si pe tara.