Maria Olaru și performanța lui nea Ion!

vin, 03 iunie 2016

”Bă”, zice nea Ion, ”dacă mai trăia Ceaușescu îi băteam pe brazilieni la fotbal, pe canadieni la hochei pe gheață, iar NBA-ul se juca în Polivalenta bucureșteană. Și nu glumesc, aveam la copii în cluburi, de nu mai știam în câte grupe să-i împărțim și să facem performanță, iar antrenorii zbârnâiau. Era unu’ la județ, trimis de partid, care dădea ordine și spunea câte campionate să se câștige, câți sportivi să mai băgăm la antrenamente, era nebunie, ce mai!

Acolo, la CNEFS era mai rău cu plecatu’ afară, la europene și mondiale, că nu știai dacă îți iese viza – tu nu știai, dar ei erau informați dacă aveai sămânță de chiabur și nu plecai, dar se-ntâmpla rar. Și mai întâmpinai greutăți când dădeai lista la semnat – ăsta era sportiv, trecea; ăsta era marangoz, ce e ăla?, lasă băăă, că barca e ușoară și-o cară singuri băieții; la 8+1 probleme, sunt deja 8, ce mai caută și + 1? În fine, nu sunt vorbe, însă mai romanțăm un pic…

Uite eu, am vrut să mă fac boxer, dar purtam ochelari – am fost la un antrenament și, mai în joacă, un puști de pe-acolo mi-a tras-o așa ușor în mufă de vreo două ori, de m-a amețit, m-am jurat că nu mai fac box!
M-am dus la atletism, ce avea să fie greu acolo?, un șort, un maieu, teniși chinezești și hai după marea performanță – ne-a dat antrenorul un traseu de vreo câțiva kilometri, pe o căldură, mamăăăăă, m-am dus cum am putut, dar la întoarcere m-am oprit un pic, am băut apă și am ajuns printre ultimii. Antrenorul mi-a luat pulsul și m-a întrebat dacă m-am oprit pe traseu, am mințit că nu, dar nici n-am mai venit.

Am ajuns la culturism, acolo am plătit pentru o lună – am făcut ceva exerciții cu gantera, apoi la spaliere, cu niște corzi elastice, a fost interesant, dar nu-mi plăcea de antrenor, era unul mic și îndesat, un pachet de mușchi, ce mai, care la 70 de ani pe care îi avea era gata să se măsoare cu oricine, pe cînd eu eram un slăbănog…

Am aflat, în acest fel, că nu eram făcut pentru performanță, că oboseam repede, că mi se făcea sete și foame mereu, că nu-mi plăcea să dau din mîini și din picioare, în schimb mă emoționa tricolorul pe cel mai înalt catarg și Imnul României – i-am invidiat pe toți campionii, din punctul ăsta de vedere.

Dar când mă gândesc cum se ajunge în vârf, mă ia cu groază – am vorbit cândva cu Moșu’ Doroftei, campionul mondial la box, şi-mi spunea că a uitat numărul de pumni pe care i-a luat în cap, cât răbda de foame ca să intre în categorie, cum se hrănea cu apă și apă… Mă uit la canotorii aștia, nu știu dacă stau acasă o lună pe an, în rest numai pe apă și trag la rame sau la vâsle, de li se acrește. Acuma mă gândesc și la Lipă, să participi la șase Olimpiade și cu rezultate dintre cele mai înalte, parcă e prea mult și pentru un om, dar ea a spart barierele, ca și toate colegele ei din barca de 8+1.

Le-am urmărit, o vreme, și pe gimnastele de la ritmică – când erau la masă, ori farfuria era prea mare, că alergai măslina prin ea și n-o prindeai, ori bucătarul era unul zgârcit cu așa fete frumoase și subțirele. Și pentru că tot vorbim de gimnastică, uite văd că Maria Olaru se plânge în cartea ei că o bătea Bellu, că Bitang îi vorbea urît – sunt de acord cu ea, îi dojenesc pe antrenori, dar de ce n-a renunțat imediat? Dar nu, părinții au venit și i-au rugat pe cei doi antrenori să le facă fata campioană europeană, mondială și olimpică.

Acum, după ce Maria a primit toate onorurile, inclusiv cele materiale, când gimnastica a făcut-o să fie cunoscută pe întreaga planetă, acum ea spune că Bellu o călca în picioare – o știu pe Maria, este o fată introvertită, nu prea vorbește, și mă întreb ce sau cine a determinat-o să facă astfel de dezvăluiri? Nu știam că se pricepe la scris…

Nu trebuie să le ia apărarea nimeni lui Bellu sau Bitang, ei au un scut imens format din medalii, zeci, sute, datorită muncii lor tricolorul s-a ridicat de zeci, de sute de ori, iar Imnul României l-au auzit nemții, francezii, și, mai ales, rușii și americanii, marile puteri ale Planetei! Nu-mi aduc aminte de vreun eveniment internațional, unde Imnul țării să fi fost cântat pentru vreun ziarist, fie el și cu numele Chioțea…

Dacă Titi Prosop l-ar fi rugat pe Doroftei să mai dea două-trei mănuși la sac, cred că ploieşteanul nu trecea de galele săteşti; iar la Snagov, dacă ar fi existat o cât de mică discotecă, mamăăă ce starturi ar mai fi luat Lipă, Susanu sau Ignat a doua zi. Uite că n-am apucat să vorbesc de marele Patzaichin, și el cu șapte Olimpiade, dar și o cursă de istorie, cu pagaia ruptă, și nici de Gabi Szabo, care și-a pedepsit antrenorul, pentru chinurile de la antrenamente, luându-l de bărbat!

…Hai să fim serioși și să ne respectăm valorile – Bellu și Bitang au făcut performanță de cel mai înalt nivel, iar metodele au fost acceptate și de către sportive, și de către părinți, chiar și Federația era în cunoștință de cauză, și-atunci de ce le mai discutăm?

Maria, dacă te dor palmele-alea și acum, alea care ți le-a dat Bellu, și consideri că ai onoarea știrbită, gândește-te la câți bani ai câștigat, la câte medalii, de câte ori ai urcat pe podium și o lume întreagă te-a admirat… Puteai să faci performanță ca nea Ion, adică deloc”!

DE IONEL PANĂ

1 comentariu la "Maria Olaru și performanța lui nea Ion!"
  1. George spune:

    Articol scris de ???