Maximilian Gavrilă, handbal: ”În mandatul meu, cine greșește, plătește”!

mie, 26 ianuarie 2022

Site-ul nostru se numără printre jurnalele online care au demascat, în mai multe rânduri, încălcările de regulamente ale Federației, sancțiunile pe care unii sportivi sau președinți de cluburi le-au primit nejustificat, de la unele comisii federale, managementul păgubos al președintelui Dedu, cât și atitudinea lui dictatorială pe care o are, în raport cu angajații săi (nu cu…toate!) și mai ales cu membrii Consiliului de Administrație, niște păpuși ușor manevrabile.

Trăiesc alături de Dedu și contracandidații săi a treia sesiune de alegeri – prima a fost o trădare națională, împotriva lui Cristian Gațu, cu toții crezând că NOUL este mai bun, mai de perspectivă. Nu s-au gândit o clipă la dezastrul ce avea să urmeze, chiar dacă semne erau chiar de atunci – cineva le-a forțat mâna alegătorilor și le-a spus pe cine să bage în urne, ba chiar le-a înmânat și câte-o listă mică, pentru mai multe funcții, ca să nu uite…

După patru ani, același Dedu a câștigat, la o diferență de un vot, dar numai pentru că principala contracandidată, Narcisa Lecușanu, n-a avut un staff de campanie valoros. După scrutin, i-am spus lui Dedu că ar trebui să înțeleagă cât de mult a greșit în primul mandat, că este timpul să se corecteze, să lase trufia deoparte și să colaboreze cu cei din jurul său. Dar președintele mi-a spus că nu mai vrea al treilea mandat, ”După mine, potopul” a fost exprimarea sa, care se pare că a fost doar o minciună.

Dedu este în fața celui de-al treilea examen, și presimt că, de data aceasta, la finalul scrutinului se va număra printre looseri – s-au adunat prea multe și pentru marea familie a handbalului românesc și cuțitul a ajuns la os! Dedu s-a comportat ca pe propria-i moșie și a făcut numai ce a vrut el, fără să se consulte cu cei din jur, fără să ceară vreun sfat. Și acum a făcut câteva mutări surpriză, ca pe tabla cu 64 de pătrate, doar că, de data aceasta, și pentru el, și pentru oportuniștii din apropiere, matul este iminent! Alegătorii știu că poți să greșești o dată, poți să greșești și a doua oară, dar a treia oară votul dat lui Dedu nu mai este greșeală, ci pur și simplu PROSTIE!

Ne-am bucurat pentru candidatura lui Costel Din, fostul arbitru internațional, ba chiar am făcut și un interviu cu el, dacă-mi aduc bine aminte, pentru că site-ul nostru, eu personal, chiar m-aș bucura să simt vântul schimbării la Federație, doar așa văd o șansă pentru handbalul românesc. În această săptămână a mai apărut un candidat, unul surpriză, aș putea spune – este vorba de Maximilian Gavrilă, președintele ACS Școala 181. Firește, mi-am dorit un interviu și cu el, mai ales că președintele este un guraliv, un om care vorbește tare și spune lucrurilor pe nume:

Rep. Domnule Gavrilă, handbalul românesc este prins ca într-un vârtej, nu se știe când se va opri această mișcare circulară și care vor fi pagubele finale – nu vă temeți să conduceți handbalul chiar în aceste vremuri?

Maximilian Gavrilă. Ba da, mă tem, dar nu pentru mine, ci pentru toți cei care vor plăti pentru cât rău i-au făcut handbalului. Sigur, pagubele sunt mari, dar n-am eu posibilitatea să spun cât revine fiecăruia din pagubă, dar am obligația morală să-i demasc, să spun cu nume și prenume, să arăt cu degetul și să-i întreb, măcar pentru liniștea mea, de ce au făcut toate aceste…

Rep. Să înțeleg că va fi un fel de război?

Maximilian Gavrilă. Nu, nici vorbă – trebuie să înțeleagă toți că așa nu se mai poate, că trebuie să-și asume toate deciziile care au încălcat regulamentele – doar așa vom putea merge înainte, împreună. Cine crede că va fi acuzat degeaba, poate să meargă în toate instanțele românești, dar nu va primi nicicând o reabilitare morală. Nu va fi ca pe vremea lui Moș Ion Roată și Cuza-Vodă, pentru că aici nimeni nu va fi scuipat, ci doar arătat cu degetul și învinovățit de faptele sale

Rep. Există priorități, în Programul dumneavoastră de Redresare a Handbalului?

Maximilian Gavrilă. Toate punctele sunt prioritare, am ajuns jos de tot, și cu performanța, și cu încrederea, și cu moralul, și cu morala, cu tot ce vreți. Cred, însă, că primele acțiuni ar trebui să vizeze echipele de copii și juniori – îmi doresc tare mult ca noi, toți cei din Federație, să stăm de vorbă cu acești copii, măcar cu o parte dintre ei, să le aflăm necazurile, nevoile, viziunile, de ce nu?, să simtă orice copil că este băgat în seamă, că adulții de lângă el încearcă să-i rezolve problemele. Am crescut echipe de fete, pe unele le-am avut în casa mea, erau ca și copilele mele, și ce atmosferă caldă aveam, atunci când era casa plină și sportivele erau mulțumite, veneu victoriile pe bandă rulantă…

Rep. Și totuși, probleme reale, ceva de maximă urgență?

Maximilian Gavrilă. Ordinea ar fi cam asta – arbitrajul, regulamentele, comisiile federale, transparența și imaginea Federației. Nu mă puneți să detaliez, ar fi mult de scris

Rep. Aveți oamenii necesari ca să rezolvați toate aceste probleme?

Maximilian Gavrilă. Să fie clar, pentru toată lumea – în mandatul meu, nimeni nu poartă vreun stigmat, pornim de la zero, așa am convenit, dar nu va fi loc pentru a doua șansă, colaborarea se va încheia la prima abatere. Și încă ceva, sunt mulți arbitri, sau foști handbaliști și antrenori care și-ar fi dorit să lucreze în Federație – n-au avut loc, pentru că oportuniștii s-au băgat în față, a fost vremea bună pentru oamenii slugarnici, pentru persoanele nevertebrate, cum le numesc eu, dar gata, au trecut acele timpuri. Să stăm drept, nu drepți, și fiecare să-și spună părerea, după cum gândește, nu are de ce să se mai teamă!

Rep. Credeți că veți fi perceput ușor, de către marea familie a handbalului, vor înțelege oamenii intențiile dumneavoastră?

Maximilian Gavrilă. Da, fără-ndoială, pentru că eu vorbesc din pățaniile mele, din lupta mea cu comisiile federale, o să spun toate amenințările de care am avut parte, în carieră, completate cu pedepse fără niciun temei. Mai mult, la școala pe care o conduc am învățat să vorbesc cu copiii, să-i ascult și cu câteva vorbe să ajung la inima lor. Credeți că sufletele adulților este cu mult mai mare, decât cel al copiiilor? Dacă pe copii nu-i minți, i-ai cucerit, așa și cu oamenii mari, trebuie să prindă încredere în mine și în echipa mea.

1 comentariu la "Maximilian Gavrilă, handbal: ”În mandatul meu, cine greșește, plătește”!"
  1. Anonim spune:

    cine vorbeste , dar salariile la fetele de la divizie de cat timp sunt neplatite?
    si asigurari medicale de unde ?
    hai sa fim realisti.