Meci câștigat la masa verde de Pantelimon

sâm, 18 mai 2019

Sezonul Ligii a IV-a ilfovene la fotbal este aproape de a se încheia. Pe prima poziție se află, în momentul de față, ACSO Viitorul Pantelimon, care a beneficiat și de omologarea la masa verde a unui meci. Pantelimonenii pierduseră recent pe terenul celor de la FC Voluntari III cu scorul de 5-1, dar al doilea satelit al echipei de elită a folosit un jucător în condiții neregulamentare. Juniorul Nacev evoluase cu o zi înainte la republicani, la U19, timp de 90 de minute, el fiind titularizat a doua zi și la meciul de categorie județeană. Nacev a fost schimbat în minutul 71, iar acest fapt a fost contestat de oaspeții de la Pantelimon.

Conform stipulărilor din Regulamentul de Organizare al Activității Fotbalistice, un jucător junior nu poate fi folosit în zile consecutive, într-un cumul mai mare de 135 de minute, iar Nacev a totalizat, în cele două meciuri, 161 de minute.

Inițial, Asociația Județeană de Fotbal Ilfov a respins contestația introdusă de cei de la Pantelimon, motivând neregularitatea formulării acesteia. La Comisia de Apel, dar și după remiterea actelor oficiale de către Federația Română de Fotbal (raportul meciului de juniori), Comisia de Apel a AJF Ilfov a dat câștig de cauză echipei ACSO Viitorul Pantelimon care, astfel, a ajuns la un total de 40 de puncte.

Pantelimonul dorește promovarea în Liga a III-a, dar după câștigarea eventuală a titlului ilfovean va avea o dublă manșă de baraj cu campioana Ialomiței, probabil AS Recolta Gheorghe Doja.

16 de comentarii pentru "Meci câștigat la masa verde de Pantelimon"
  1. Anonim spune:

    Castigatoarea trebuia sa fie Pantelimonul. A facut absolut tot posibilul AJF ul sa castige Pantelimonu liga IV-a. A pus multe bete in roate celorlalte echipe, in principal la echipa din CS Ciorogarla. Totul s-a aranjat pe ultimele 5 etape de cand Pantelimonu a impins niste bani catre presedintele AJF-ului. Chiar in acest weekend, antrenorul de la Pantelimon impreuna cu antrenorul a fost la un meci din Ilfov si a premiat o echipa pentru victorie impotriva ocupantei locului 4 ( Ciorogarla). Rusine AJF! RusineFRF.. voi venii in instanta cu dovezile clare.

    • Unu spune:

      Cum puteți voi astia de la ciorogarla sa comentați…Dragomirești v au batut ieri acasa…pantelimon tur-retur…sunteți frustrați rău

  2. PFI spune:

    Sa fiti de […] – comentariu moderat

  3. Marius Pasarea spune:

    Aloo, provincia.
    Ieri la meciul de la Sabareni, eu am fost alaturi de antrenorul celor de la Pantelimon si alaturi de presedintele AJF Ilfov, plus Domnul Primar de la Sabareni.
    Cine afirma ca Pantelimon a venit sa premieze Dragomirestiul, probabil a fumat ceva legale !
    Simgurul premiu propus, a fost o sticla.de apa plata pe care Antrenorul la Pantelimon a oferit-o domnului presedinte, dar acesta a refuzat-o, martor la cele ce relatez fiind antrenorul celor de la Dragomiresti si multi spectatori de la Sabareni.
    PS
    Toata lumea stie ca in meciul direct, am batut Pantelimon, daca era ceva de regizat, campionatul era gata de atunci, asa ca e cazul sa va revizuiti acuzatiile.
    In ceea ce priveste implicarea conducerii AJF, deja sunteti penibili, daca era asa, cine va dadea rejucarea meciului cu Peris ?

  4. Dragomiresti spune:

    Ba nebuilor , cum puteti sa apuneti voi ca lătura aia de Deaconu Laurentiu a tras cu noi cand John mai avea putin si intra pe teren sa il bata!!!

  5. Anonim spune:

    Buna seara,
    Vi-se pare normal ca antrenorul echipei din Dragomiresti, in prezent antrenor de portari la echipa din Liga II-a care va promova in Liga I ( Academica Clinceni), sa injure ca la usa cortului din min 1 si pana in min. 90+?? Acest John un om care nu are ce exemplu sa dea elevilor sai. John a injurat brigada de arbitri,pana si pe cei care i-a delegat la acest meci. Din aceasta cauza fiind si eliminat de pe banca injurand centralul partidei. Acest Central a incercat cat mai mult sa nu dea cartonase rosii echipei din Dragomiresti, sa nu creada ca tine sau trage pentru o alta echipa. Totul este in raportul meciului.

    John antrenor cu liceenta nu are nimic in cap, striga la portar sa isi rupa sireturile de la ghete ca sa traga de timp. Ma repet, a injurat absolut tot meciul echipa adversa de morti si familie, la fel a injurat si toata brigada de arbitri.
    Sa fie rusine antrenorului de la Dragomiresti pentru gesturile facute in timpul meciului cu CS Ciorogarla.

  6. Anonim spune:

    Urit din partea unui antrenor care are licenta PRO sa faca asa circ.la un meci de liga 4 sa injure ca la usa cortului
    Nu stiu de ce cei de la ciorogarla au acceptat treaba asta si nu au ripostat.

  7. Suporter la meci spune:

    Ce asteptari sa avem noi de la antrenorii de liga IV-a, daca antrenorii cu Liceenta PRO, vin sa faca circ la un meci.
    Am fost la meciul de la Sabareni si nu am intalnit si nu am auzit atatea injuraturi din partea unui antrenor cu Liceenta. Asa ceva nici la liga V-a nu am vazut. Rusine celor de la Dragomiresti pentru asa ceva.

  8. Cioara Garla spune:

    Ba gusterilor, sunteti penibili cu Cioaragarla voastra !
    O echipa de ciobani, ce se viseaza campioana ….

  9. John spune:

    Sa va dati nume cand comentati si fiti realisti . In rest nu ma pun la mintea voastra! Toti sunteti din Ciorogarla mai vb si cu antrenorul vostru despre situatie!

  10. John spune:

    Nu am injurat niciodata arbitrii sau jucatorii pt ca am jucat fotbal la un anumit nivel si stiu ce se intimpla dar nu e normal sa faca ce s facut in decurs de trei zile. Interesativa!

  11. Dragomiresti spune:

    In afara de ironiile adresate marelui central Deaconu “Da-i ba galben” , “Da-i ma rosu” si indicatiile transmise elevilor sai din spatele gardului , domnul antrenor John nu a folosit niciun cuvant jognitor la adresa arbitrilor sau jucatorilor adversi , ba mai rau , rusine jucatorilor de la Ciorogarla care l-au injurat pe antrenorul noatru . Tot ca am spus se poate demonstra , meciul a fost live pe facebook -ul AJF Ilfov . Tot acolo poate gasiti si voi motivul pentru care John a fost trimis in tribune doarece a avut curajul sa il intrebe pe atotputernicul Deaconu “Domnu arbitru , pentru ce ati anulat golul!?”
    Nu mai atacati acest om care de anul viitor va sta in staff-ul tehnic al unei echipe la liga 1 , deoarece acest om are in spate niste ani de fotbal la nivel inalt iar voi sunteti satui de echipe precum petrachioaia , ganeasa , burias etc.
    Domnule Deaconu , nu va mai ascundeti in spatele “Anonimului” si comentati cu numele real daca aveti ceva de spus ! In opinia fiecarei echipe din acest campionat sunteti un arbitru execrabil cu un caracter mizerabil si de nimic ! Ati ajuns sa il intreceti de la distanta pe marele Ciuchita Laurentiu ! Sa va fie rusine ! Nu stiti sa purtati un dialog cu oamenii care va cer explicatii! Sunteti prea sus pentru nivelul nostru mintal si sportiv…

  12. Ciorogarla spune:

    John, toată lumea știe ce spectacol ai făcut la meci, ai înjurat brigada de arbitrii tocmai de la începutul jocului, ne ai înjurat și pe noi cei din echipa adversa, nu ai cum sa negi ca nu ai făcut asta, nu ești un exemplu pentru restul antrenorilor din liga a 4 a chiar dacă provii din liga a 2 a, sunt oameni cu mult mai mult caracter decat tine!!

  13. Cristi petieanu spune:

    Salutare tuturor. Intamplator am ajuns pe aici pe site. Vineri seara eram intamplator in mini parcul de langa teren (curtea scolii) cu baiatul meu de 8 ani de zile. Fiind curios de fotbal a stat in spatele bancii celor de la Dragomiresti.. dupa 15 minute vroiam sa il iau de acolo ca antrenorul Dragomirestiului, vad mai sus ca il cheama John, injura enorm de rau si foarte urat. Baiatul meu incepuse sa ma intrebe de ce injura cu p*** si ce are cu mortii. In acel moment l am luat obligandul de la meci si am plecat acasa. Nu stiu cat s a terminat scorul dar sa ajung sa imi iau baiatul de la un meci fortat ca sa nu mai auda injuraturile obscene ale acelui antrenor.
    Acum as vrea sa stiu si eu cum a ajuns Ciorogarla sa joace meciurile de acasa pe terenul din Sabareni? Sau poate era meciul din deplasare si a ales acest stadion mai bun decat cel din Dragomiresti.
    Atat cat m am uitat la meciul acesta, am vazut o echipa intrand de la glezne in sus si o echipa care incerca sa joace fotbal.. dar miza fiind una foarte mare posibil din aceasta cauza si acele injuraturi.

    Tot citind mai sus este foarte grav daca acest antrenor de la Dragomiresti este antrenor cu liceenta PRO si antrenor de portari in liga 2-a.
    Bafta in continuare ambelor echipe!!

  14. XXL spune:

    Amintiri: Salutare tuturor. Intamplator am fost la un meci de liga 4 Ilfov, la Ciorogarla gazda si vizitatori cei din Peris 🙂 Asa ceva nu am vazut in viata mea. Scandal mare, bataie, au intrat spectatorii rupti de bautura pe teren sa bata adversarii , jucatorii de la ciorogarla sa bata pe domnisoara arbitra. am plecat speriat acasa.daca asa se intampla la fiecare meci al celor de la ciorogarla imi este frica sa vin cu copilul pe la teren sa ne jucam sa nu ne bata careva.