Miercuri se așteaptă decizia din cazul Brașov-Gaz Metan

mar, 14 iulie 2015

Ultimul meci din campionatul trecut, FC Brașov-Gaz Metan, a născut vii polemici, după ce oficialii Concordiei Chiajna au fost acuzați că au premiat gazdele să nu se dea la o parte pentru ca ilfovenii să se salveze de la retrogradare.

Acuizațiile au venit dinspre Mediaș, de la președintele Ion Horoba, unul dintre actorii principali ai Coperativei din anii de glorie ai lui Jean Pădureanu, Dumitru Sechelariu și Gheorghe Ștefan.

Cazul a ajuns pe masa Comisiei de Integritate și Comisia de Disciplină a FRF va lua o decizie finală miercuri după-amiază. 

Romeo Pașcu, președintele de onoare al brașovenilor, știe care va fi deznodământul.
„Chiar miercuri se va lua o decizie și se va considera respinsă acțiunea lui Horoba și a celor de la Gaz Metan Mediaș. Echipa a retrogradat, dar nu din cauza celor de la FC Brașov. Și rezultatul, să știe spectatorii, nu se poate schimba. A fost 0-0, rezultatul rămâne cel de pe teren. Echipa Gaz Metan Mediaș a fost retrogradată sub președinția lui Horoba”, a spus Romeo Pașcu pentru Dolce Sport.

Comments are closed.