OPINIE / Daniel Nazare, despre prima etapă: Liga X, fără criminalul Cânu

mar, 14 iulie 2015

A început balul Ligii 1, un campionat care a demarat mai devreme ca niciodată, cu un meci al unei reprezentante din Ilfov pe terenul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Viitorul s-a dus la Ovidiu, dacă și Voluntariul se întoarce acasă, parcă ne vom regăsi identitatea. Fiecare acasă la el, ceea ce ar fi frumos.

Sigur, o să mă contraziceți spunându-mi că nu avem stadioane, că infrastructura e la pământ. Așa e, dar fiecare pas în viață trebuie calculat. Întâi te însori sau întâi ai un acoperiș deasupra capului? Cred că a doua variantă, deși dragostea poate da peste cap multe socoteli.

FC Voluntari a jucat fără tupeu. Dacă l-ar fi avut, cu un om în plus, mai bine de 30 de minte, din păcare nu și-a creat ocazii clare de a marca. Un alt adversar, dacă ar fi avut această oportunitate, n-ar fi iertat. Până la urmă, aici se face diferența între echipele valoroase și celelalte. Mi s-a părut că nici jucătorii cu experiență n-au reușit să strălucească, oricum, amuzante rămân confuziile între cei doi Bălan din lot la posturile de televiziune, acolo unde nici președinți cu nume nu pot face deosebirea. De jurnaliști n-are rost să mai comentez, toți se pricep unde joacă Messi pe teren, dar nu știu trei jucători de la o nou-promovată.

Concordia Chiajna a punctat la capitolul impresie artistică. Ar fi putut lua toate punctele puse în joc, deși Astra a avut și ea momente bune. Dacă punem în balanță ce jucătorii au giurgiuvenii și ce au ilfovenii, punctul e mai valoros pentru trupa lui Marius Baciu. De remarcat prestația tânărului Răducanu, doar 18 ani, care și-a permis luxul să-l facă pe Gerardo Alves să colecționeze niște iarbă chiar între „obrăjorii mari”. A avut nevoie de un duș cu jet puternic pentru a scăpa de ultimele fire:)))  M-aș bucura ca staff-ul tehnic să-i dea credit în continuare, nu să-l tragă pe linie moartă pe puștiul crescut la Steaua și nu la Dinamo, cum s-a exprimat domnul Dinu Gheorghe, făcând pe atotștiutorul care nu știe nimic în direct la Digi Sport. Decât să pierd cu Pena și Dina pe teren, jucători buni dar fără a fi în formă acum, mai bine pierd pe mâna unui puști. 

Prima rundă s-a terminat la Timișoara, unde Gabriel Cânu n-a împrumutat nimic din calitatea de fotbalist a actualului său antrenor, ci doar titulatura de chirurg. L-a trimis la spital pe Mihai Roman, după un fault dur la mijlocul terenului din care a ieșit singurul gol al meciului și unica victorie a campionatului. Fără gestul de criminal al fundașului timișorean, am fi avut 14 echipe cu un singur punct după prima etapă. N-ar fi fost interesant?

Comments are closed.