Mihai Dina, după primul gol în tricoul Metalului: „Îmi doresc să înscriu la fiecare meci, dar nu fiecare fază se termină cu bine”

mar, 09 mai 2017

Mihai Dina a înscris primul său gol în tricoul formației Metalul Reșița, în meciul de pe teren propriu, disputat contra echipei FC Brașov, contând pentru etapa cu numărul 33 a Ligii a II-a.

Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, Mihai Dina reușind să egaleze în repriza secundă și să aducă un punct în contul echipei ilfovene, după ce Metalul a fost condusă la pauză de către brașoveni.

Fotbalistul a vorbit în exclusivitate pentru Ilfov Sport despre reușita sa din etapa precedentă, prima într-un meci oficial, dar și despre cum s-a acomodat la Metalul Reșița, în Liga a II-a.

„Nu suntem într-un climat extraordinar aici, dar lucrurile o să se îmbunătățească în viitor. Așa e în fotbal. Sunt mii și mii de faze când poți să înscrii sau nu.

Mă bucur că am înscris, îmi doresc să înscriu la fiecare meci, dar nu fiecare meci și fiecare fază se termină cu bine, așa e în fotbal și în viață. M-am bucurat că am înscris, suntem profesioniști și încercăm să jucăm cât mai bine și să câștigăm fiecare meci.

Nu m-am acomodat prea bine, pentru că nu am reușit să înscriu și nu am adunat victorii, fapt care nu mă face să ma simt prea bine, dar în viitor vom vedea cum vor fi lucrurile. Aici sunt oameni de fotbal care merită să continue cel puțin în Liga a II-a. Mihai Stoica e un antrenor foarte bun, patronul cunoaște fotbal, sunt oameni serioși. E o echipă serioasă, care își menține poziția, chiar dacă nu sunt puncte, dar nu au fost puncte din tur.

Matematic, nu mai avem șanse să ne salvăm, dar sunt probleme la alte echipe, nu știu ce o să decidă federația, dar părerea mea este că ar fi bine ca echipa să rămână în Liga a II-a. Mai sunt câteva meciuri, jucăm cu cea mai bună formulă, ne pregătim în continuare și respectăm competiția”, a declarat Mihai Dina pentru Ilfov Sport.

Întrebat dacă se întoarce în Cipru în cazul retrogradării formației ilfovene, Dina a mărturisit că ar părăsi oricând campionatul românesc pentru cel cipriot: „În Cipru m-aș întoarce oricând și dacă retrogradăm și dacă nu retrogradăm.”

Comments are closed.