Nume noi la FC Voluntari 2. A venit nepotul lui Mitică Dragomir

lun, 11 iulie 2022

FC Voluntari 2 şi-a reluat pregătirile în vederea noului sezon fotbalistic

Satelitul grupării de primă ligă a demarat campania de pregătire a noului sezon de la nivelul Ligii a III-a. Dinu Todoran şi elevii acestuia au plecat la drum cu un obiectiv îndrăzneţ legat de lupta pentru calificarea în play-off. Pare, la acest moment, un demers provocator în condiţiile în care lotul ilfovenilor a fost realmente primenit după o serie de promovări ale unor jucători promiţători la nivel superior. În schimb, la capitolul noutăţi, se înscrie, printre altele, numele lui Bogdan Dragomir, nepotul fostului şef al LPF, Dumitru Dragomir. Acesta a evoluat ultima oară la echipa secundă a Rapidului şi este considerat o autentică speranţă fotbalistică.

Comments are closed.