OPINIE / Alin Buzărin scrie despre incredibilul scor de la Afumaţi – Şoimii Pâncota: Ai pierdut cu 16-0? Vai! Unde, la Barcelona? Nuuu, la Afumați!

lun, 08 august 2016

Astă seară dansăm în familie. Film românesc de acum vreo 45 de ani. Dem Rădulescu și Papaiani sunt șarlatani sentimentali, pun mâna pe averile diverselor naive cu moșteniri de pe vremea regimului burghezo-moșieresc. Maestrul Papaiani (aflat acum, la aproape 80 de ani, în mare suferință) o plimbă pe tânăra îndoliată Draga Olteanu printr-un cimitir. Află că soțul acesteia, marinar, a murit de icter. Unde?  În Pago-Pago! Ca să nu pară mai prejos, inventează și el o poveste. Și nevasta lui, fictivă, firește, a murit călcată de o căruță cu moloz. Unde? La Caracal, cum unde?

VEZI CE SCRIE DANIEL NAZARE DESPRE MECIUL AFUMATIULUIU

Șoimii Pâncota, echipă de liga a doua (eșalon pe care ne place să-l denumim profesionist, dar vom vedea că nu e), a pierdut cu 16-0 la Afumați. E ca și cum te-ar călca acea căruță cu moloz la Caracal. Băieții din podgoria de lângă Arad au venit până lângă București, că așa prevedea programul. Doar copii, juniori, 16-17 ani, adunați care de pe unde. Oare peste jumătate de veac, când juniorul de astăzi Ionel, Costel, Georgel sau cum l-o chema, va povesti nepoților începuturile carierei sale de fotbalist, cum vor reacționa puștii care se vor naște prin 2050 și vor auzi povestea prin 2065-66? Și unde ziceai, tataie, că ai pierdut cu 16-0? La Barcelona? Nu, dragul moșului, nu la Barcelona, la Afumați? Cum naiba să-ți începi drumul în fotbal pierzând cu 16-0 la Afumați?!

Pâncota are, totuși, scuza de a fi fost rezonabilă, chiar dacă a pierdut cu 16-0. Putea foarte bine să nu se prezinte, dar asta era cumva periculos, la încă o neprezentare ar fi fost exclusă. Dar putea face și altele, mai puțin ortodoxe, dar regulamentare, pe care nu le-a făcut. Cum de la Pâncota până la Afumați, dus-întors, sunt vreo mie trei sute de kilometri, vâra în două cușete de tren șapte copii și încă o persoană, care ar fi îndeplinit concomitent rolurile de antrenor, delegat și supraveghetor al copiilor. După cum se știe, cu șapte băieți de la Pâncota aliniați la start,  meciul putea începe. În minutul doi, unul dintre cei 7 ar fi acuzat crampe. Musculare, digestive, orice ca echipa sa să rămână doar în șase și să  se termine meciul. Sau, ca să nu fie băgat în ciorbă medicul (al gazdelor, firește, doar nu era Pâncota să aducă și medic la Afumați!), unul dintre juniorii oaspeților făcea henț în minutul unu și lua galben. Peste un minut, același puști mai făcea un henț și mai lua încă un galben. S-ar fi auzit fluierul final și ar fi fost, în ambele cazuri, crampe sau henț, 0-3, nu 0-16. Plus că meciul s-ar fi terminat în minutul 5 și poate că puștii ar fi prins trenul de prânz către casă!

Pâncota, învinsă cu 16-0, trebuie lăudată că n-a făcut nimic din toate astea și a stat pe teren până la final, primind gol după gol, într-o amiază de coșmar pe care puștii ei n-o vor uita toată viața. Dar sistemul trebuie pus la zid și bătut cu pietre. Cum să înscrii astfel de echhipe în competiție? Cum să nu le ceri o bonitate, o garanție, ceva, orice? De ce să defilezi cu 20 de echipe, într-un eșalon-mamut, cu serie unică și cu deplasări de la Satu Mare la Călărași? De ce să numești profesioniste niște echipe care n-au jucători, antrenori, bugete și care se chinuie pe șosele, moțăie prin gări și mănâncă sendvișuri de-acasă, ca să piardă cu 16-0?

Comments are closed.