Ne reunim pe 7 ianuarie, ba nu pe 7, că e Sfântul Ion, ci pe 11, ba nici pe 11, c-a nins, și n-avem teren, ba pe 20, ba, cel mai sigur, pe 1 febriuarie, poate până atunci se mai topește, se mai usucă, se mai încălzește. Și poate mai facem rost și de ceva mărunțiș!
Cam așa sună jelania de iarnă a tuturor echipelor care nu sunt mângâiate cu aerul parfumat al drepturilor tv din prima ligă. Față de viețuitoarele nevolnice ale ligilor de jos, prim-divizionarele au pământul la picioare. Achită cantonamente externe, în principiu două, Antalia, Spania, Italia, ce-o fi, unde-și răsfață tălpile pe terenuri bune, au adversari, hoteluri, avioane, condiții de refacere, bazine, saune, ce-or mai avea. Două cantonamente bunicele, făcute chiar și în spirit de economie, te duc undeva la optzeci, oricum sub o sută de mii de euro, ceea ce nu e cine știe ce scump când iei măcar un milion și jumătate din drepturi tv.
O echipă de liga a doua, de exemplu, primește, prin grația grijuliului sindicalist Brașoveanu, cam de o sută de ori mai puțin decât una de prima ligă. 15.000 în caz fericit, sumă cu care rezolvi baremul de arbitraj vreo 7 etape. Și gata, s-au dus banii! De unde Antalya, de unde avion, de unde o sută de mii pe cantonamente? Cine să-ți dea banii ăștia?
Dacă te numești Rapid și ești brandul pe care-l știe toată lumea, poți beneficia de-o invitație, fie ea și din India. Până la urmă, dacă stai la căldurică iarna, nu te costă nimic și ai unde să te antrenezi, nu mai contează cu cine joci, poți avea drept adversari și pescarii de pe Gange! Dar dacă te numești altfel, ce faci? N-ai nici de-o săptămână la Căciulata!
Bun, nu pleci,că n-ai bani. Stai acasă! dar unde faci antrenamente? Pe terenul plin cu zăpadă? Sau pe vreo mocirlă dezghețată? La liga a doua, greu găsești un sintetic de dimensiuni normale, nimeni n-a avut grijă să facă așa ceva. S-au făcut terenuri sintetice, dar mici, în baloane, de unde se mai pot câștiga niște bani de la corporatiștii care vin să dea burta jos contracost.
De teren mare, cine să aibă nevoie?
Vom da așadar drumul pe 27 februarie unui fotbal mic antrenat prin amânări, prin săli de sport și prin noroaie. Un eșalon secund pe care ne încăpățânăm să-l numim profesionist, deși n-are bani de-un arbitraj, de-un covrig sau de-o napolitană.


fotbalul romanesc trebuie desfintat si reorganizat