Opinie Daniel Nazare / Ca la Hamburg, vreodată la Chiajna și la Voluntari?

joi, 04 februarie 2016

O știre a trecut, în ultima lună a anului 2015, foarte rapid pe ecranul laptopului nostru. Edilul orașului Hamburg a decis să realizeze un referendum prin care să-și întrebe cetățenii dacă vor ca orașul lor să organizeze Jocurile Olimpice din 2024.

Mai erau în cursă Los Angeles, Paris, Roma și Budapesta. Prostii, ar spune unii. Ba nu, democrație și respect față de cetățean, ar spune alții, printre care mî număr și eu.

Cum ar suna dacă Pandele și Minea ar deveni, dintr-o dată, primari occidentali pentru 24 de ore și nu ilfoveni și dâmbovițeni? Avem nevoie de echipă de fotbal cu care să cheltuim milioane de euro pentru niște jucători aduși din Congo, Olanda și așa mai departe? Consumă cetățenii fotbal și umplu stadioanele, rup audiențele la tv, are vreun beneficiu orășelul nostru din jocul cu balonul rotund? Da sau nu? Simplu.

N-ar face asta pentru că banii publici nu s-ar putea scurge către anumite zone, deja cunoscute DNA-ului și, mai ales, presei. Ne întoarcem la Germania. Hamburg a anunţat că a ieşit din această cursă la mijlocul lui decembrie. 52 la sută dintre cei 650.000 de oameni prezenți cu ștampila în mînă au votat împotriva acestui proiect, grandios pentru orașul lor, poate cel mai mare eveniment din istoria urbei. N-au vrut și punct. Cauzele sunt multiple și merită să fie analizate, fiecare în parte, cu altă ocazie: scandalurile din sportul internațional, criza refugiaților, atacurile din Paris şi latura financiară. Stop! Latura financiară. Chiar și Hamburg are alte probleme, poate nu de canalizare, la fel cum are, mai mult ca sigur, Chiajna, Voluntari, Balotești, Clinceni sau Berceni. Dar lumea, chemată duminică la vot, și-a expus un punct de vedere, la noi decide primarul, care la rândul lui dă vina pe Consiliul Județean și așa mai departe.

Cu toate că au recunoscut că au fost uimiţi de rezultatul referendumului, oficialii confederaţiei sporturilor olimpice germane au declarat că vor respecta decizia locuitorilor. V-ați gândit vreodată dacă bucureștenii vor trei meciuri la Euro 2020 și, vărog, să nu vă raportați doar că iubiți sportul și prietenii noștri la fel?

România rămâne țara în care facem referendum ca să nu-l respectăm, vezi cazul parlamentului cu 300 de persoane, iar ca să visăm la un referendum serios pentru sport ar trebui să le facem măcar pe alea politice funcționale.

nazare
de Daniel Nazare

mail: daniel.nazare@ilfovsport.ro
Facebook: Daniel Nazare

Comments are closed.