Cu 60 de ani în urmă, gimnastica românească se afirma pentru prima oară în arena internațională – vorbim de Jocurile Olimpice de la Melbourne, 1956, Olimpiadă la care echipa feminină cucerea medalia de bronz (Elena Leuștean, Sonia Iovan, Emilia Vătășoiu-Liță, Ileana Sacalici, Uța Sachland, Elena Dobrovolschi și Georgeta Hurmuzache), iar Elena Leuștean deschidea drumul spre metalele prețioase și la individual, cu un bronz la sol. În 1972, la Olimpiada de la Munchen, apare și primul record negativ – gimnastele tricolore se întorceau acasă fără nicio medalie, nici la echipe și nici la individual (Elena Ceampelea, Alina Goreac, Anca Grigoraș, Elisabeta Turcu, Paula Ion și Marcela Păunescu).
Și iată că în 2016, Federația de Gimnastică avea să stabilească, nu unul, ci două recorduri negative: prima necalificare cu echipa la Iocurile Olimpice, după 60 de ani (pentru JO din Mexic, 1968, n-au fost calificări, dar gimnastica românească tot n-a fost prezentă, pentru că nu au dorit șefii sportului de atunci, deci nu luă în calcul momentul), și lipsa oricărei medalii, după 40 de ani de la Olimpiada de Munchen, 1972. Au fost multe discuții pe această temă, s-a arătat cu degetul când într-o parte, când în alta, dar niciodată nu s-a făcut o analiză pertinentă, în primul rând de către Federația Română de Gimnastică, cea care a coordonat activitatea de la lotuile naționale.
Site-ul www.ilfovsport.ro a tratat pe larg subiectul, fiind în posesia unor declarații ale părinților câtorva gimnaste, care au fost doar în trecere pe la lotul de la Izvorani – și pentru că n-au îndurat relele tratamente ale antrenorilor, dezinteresul manifestat de coordonatorii Bellou și Bitang și lipsa de reacție a Federației, care avea puterea și obligația să pună lucrurile la punct, mai bine de jumătate din gimnaste au plecat acasă, fiind luate de către părinți, altele pe picioarele proprii, altele în cârje, oricum toate schilodite psihic și dezamăgite că visul de a merge pe urmele Nadiei Comăneci s-a risipit prea repede.
Mi-am dorit să vorbesc și cu factorii decidenți din Federație, să ascult și părerea lor, să le pun întrebări despre unele situații dramatice, să motiveze, dacă vreți, acest dezastru din gimnastica românească. În plus, Federația de Gimnastică stabilise încă un record negativ, pe lângă cele amintite mai sus, fiind singurul for din sportul românesc care a dat în judecată părinții unei sportive, care a fost în lotul pentru Rio vreme de trei ani, 2013-2015, fostă campioană a României, 2012, și remarcată chiar de către marea noastră campioană, Nadia Comăneci.
Am obținut o întrevedere cu președintele Federației, Adrian Stoica, și trebuie să mărturisesc că am avut un mare noroc, că la întâlnire au participat și secretarul general Mircea Apolzan, cât și antrenoarea federală Anca Grigoraș – așa șansă, mai rar! Chiar dacă raportul de forțe, de debit verbal, de mărturisiri, era de 1 la 3, nu m-am simțit deloc în inferioritate, ba dimpotrivă, i-am văzut pe cei trei că reacționează vehement, atunci când spuneam lucrurilor pe nume, încercând să mascheze adevărul după declarații și cuvinte șablon.
După două ore de discuții, am rămas cu un gust amar și cu convingerea că tot ce a scris Maria Olaru în cartea ei este adevărat, ba chiar și ce a publicat site-ul ilfovsport are mulți sâmburi de adevăr – am fost consternat că niciodată, dar absolut niciodată, în nicio situație pusă în discuție, în nicio problemă dezbătută, fie despre antrenorii de lot, fie despre cei doi coordonatori, Bellu și Bitang, fie despre relele tratamente aplicate sportivelor,demonstrate cu declarații concrete, niciun personaj din cei trei angajați ai Federației, Stoica, Apolzan și Grigoraș, n-a crecunoscut că a greșit vreodată, în vreo decizie, cât de mică. Atitudinea asta mi-a întărit convingerea că ei sunt principalii vinovați, că ei au avut știință de toate întâmplările neplăcute, pe care gimnastele le-au trăit la Izvorani și că, de cele mai multe ori, au luat decizii greșite.
Mai mult, Anca Grigoraș, o doamnă cam iute din fire, dar care știe să-și mascheze emoțiile, furia (cred că ar păcăli și detectorul de minciuni), a spus cu seninătate, citez: ”…au fost copii mediocri și cu probleme de sănătate – cea mai slabă generație de gimnaste (n.n. n-a precizat perioada)”. Doamna în cauză a atins culmea penibilului, când s-a întrebat retoric: ”Dacă plecăm noi, cine mai vine la Federație”… Ia încercați să vă dați demisia de onoare, să vedem, are cineva curajul să vă înlocuiască?
Și totuși, Adrian Stoica a avut ceva vinovați pe lista lui, în afară de gimnastele extrem de fragile și de tentațiile care le distrag atenția (telefoane inteligente, tablete și alte gadget-uri): ”A fost un complex de împrejurări, s-au accidentat și cele mai bune fete, mă refer la Iordache, Jurca și Ocolișan – trebuie să știți că în orice echipă sunt doar dou, maxim trei vârfuri, restul gimnastelor sunt de umplutură (n.n. cum așa?, adică să cheltui atâția bani, din contribuțiile oamenilor, știind de la început că sunt aruncați pe apa sâmbetei?). Dacă le aveam pe Iordache, Jurcă și Ocolișan făceam chiar trei-patru puncte în plus, la echipă, și ne calificam. Din păcate, și coordonatorii Bellu și Bitang au lipsit în ultima perioadă de pregătire, și cea mai importantă, din pricina unor probleme de sănătate în familie, fapt care contribuit la aceste rezultate sub așteptări. Subiectul ăsta al al antrenorilor este unul foarte important, nu mai avem tehnicieni de mare valoare nici la cluburi, nici la loturile naționale. Cei mai buni au plecat în străinătate, pe salarii de 3000 de euro, iar noi lucrăm cu cea mai rămas, aceștia primind doar 200-300 de euro pe lună. Și vorbiți de Coroiu că a venit de la Fabrica de cuie și în 2-3 ani a juns la lotul național?, așa este, și vom mai face antrenori care n-au practicat gimnastica, nu avem alte soluții”, ne spunea Adrian Stoica, fără să-și dea seama că a vorbit de una din marile greșeli ale Federației, care n-a făcut eforturi să-și țină antrenorii acasă, aducând să se ocupe de pregătirea copiilor antrenori care știu doar teorie, că au învațat-o la școală, dar practica… În plus, s-au cheltuit sume importante cu soții Bellu și Bitang, fără ca aceștia să pună efectiv umărul la pregătirea gimnastelor, exact când era mai mare nevoie.
În privința activității antrenorilor de la loturi, Anca Grigoraș pune bomboana pe colivă și face un fel de autodenunț al contribuției domniei sale la acest eșec: ”Am fost tot mereu la lotul de la Izvorani, am urmărit antrenamentele, am făcut concursuri de verificare, am fost întotdeauna la curent cu evoluția fetelor”. Înseamnă că ratările de la Mondialele de la Glasgow și de la Turneul de recalificare din Brazilia îi aparțin și antrenoarei federale, mai ales că spunea că progresul la o gimnastă se vede de la un antrenament, la altul. În orice caz, și Stoica, și Grigoraș recunosc, mai voalat, desigur, că antrenorii de la lot n-au fost cei mai buni, că nici Bellu și nici Bitang nu s-au omorât cu firea, în pregătirea la nivel înalt a gimnastelor.
Chiar și startul în noul ciclu olimpic nu este cel scontat, pentru că au cam rămas aceeași antrenori care au fost și la Izvorani. Coordonatorul lotului mutat la Deva este Nicolae Forminte, un tehnician intrat deja în conflict cu sportivele și părinții acestora, după ce a declarat că păduchii din Centrul devean sunt aduși de părinți și de copii, de-acasă: ” Unii copii când se duc acasă se duc în Evul Mediu, condițiile pe care le au acasă sunt precare, iar a aduce de acolo păduchi aici, e posibil să se întâmple. În momentul în care se petrece o astfel de situație organele abilitate, medicina și sanepidul iau măsurile de rezolvare a acestei probleme. Cine nu vede lucrul acesta la modul acesta este răuvoitor. Aici nu este crescătorie de păduchi, noi nu cultivăm păduchi aici. Acei păduchi sunt aduși de unul sau altul dintre copiii ce se duc acasă, intră în contact cu alt mediu, au un nivel de civilizație și confort acasă mai rău decât aici și igiena personală la fel. Și noi antrenorii care intrăm în contact cu ei putem să luăm așa ceva. Pe mine m-a ferit Dumnezeu de această experiență, dar au fost situații!”, declara Forminte, la-nceputul lunii noiembrie.
Dar să ne aducem aminte, situația tensionată dintre Federație și Forminte, care era să explodeze, chiar în ianuarie, 2013, după ce antrenorul constanțean fusese concediat de către Federație. Întrebat despre relatia pe care o are cu sefii gimnasticii romanesti, Forminte spunea că a fost umilit de Federație și amenința cu dezvaluiri incendiare în viitor. „Dacă voi decide să inchei socotelile cu gimnastica românească, voi spune mai multe de cum am fost debarcat și de ce m-am întors să parcurg cea mai mare umilință”, a declarat antrenorul la vremea aceea. Dar nu știm cum, prin ce mijloace, Forminte a fost redus la tăcere, ba chiar a fost mutat la Deva, iată, și i s-a dat pe mână lotul național. Nu știm ce soartă va avea și acest lot, dacă se va califica la Olimpiada de la Tokio, din 2020, dar știu că soții Bellu și Bitang nu se vor mai atinge de noul lot, cât timp va fi Forminte coordonator.
Mă opresc aici, deocamdată, dar voi continua, pentru că discuția mea cu Stoica, Apolzan și Grigoraș s-a axat și pe alte subiecte, extrem de importante – cazul Munteanu, cazul Orzu, cazul Iridon, cum și unde au dispărut Blendea, Teodoru, Tudorache, Asiana Peng… Și pentru că am ajuns la Peng, vom vorbi mai pe larg despre procesul pe care Federația l-a intentat mamei fostei gimnaste Asiana Peng, caz unic în istoria sportului românesc. Mai mult, vom face o revistă a presei, care vorbește de la sine despre situația scandaloasă din gimnastica românească. (I.P.)


da aveti dreptate stoica si gligoras sint niste -porci ” careb prin prostia lor au distrus gimnastica dar si gymnastele rusine sa le fiie sa spuna ca gymnastele au fost bolnave ei le-au terminat atit fizic dar mai ales psihic
o simpla intrebare pentru domnii din federatie si atunci cind fetele erau cu medalii erau oare tot bolnave rusine sale fiie oare ei au copii
Cineva a mers acolo sa le puna intrebari, si oamenii de la Federatie au vorbit, e o realizare, nu ?! Sigur ca e bine de lamurit cum a disparut Blendea, poate si Andra Stoica, pentru ca ciclul olimpic care se incheie a fost un esec de proportii pentru lotul Romaniei. Iar oamenii care au stat la Izvorani nu trebuiau sa se imprastie in cele patru zari inainte de a se pune la masa si a discuta foarte serios ce s-a petrecut acolo, sa traga niste concluzii si sa lase niste invataminte. Sunt curios sa aflu daca reporterul i-a intrebat pe federali: dar cu viitorul, stimabililor, cu Viitorul cum ramane ? Când ne apucam de treaba ?
eu nu cred ca domnii au raspuns sincer si adevarat dece au disparut una cite una gymnastele la mijloc a fost niste interese dar pina la urma nu le-au iesit macar daca ar fii invatat din gresala facuta dar ma tem ca se va alege si de noul val de gymnastece ce sa ales si de cele din 1998 1999 2000