Opinie / Povești cu gust de cireșe amare din Vișina Nouă

lun, 08 aprilie 2013

Profitând de vremea frumoasă oferită de ziua de sâmbătă, am decis să ies puțin în iarbă, pasiunea pentru sport și mai nou cea pentru fotografie nelăsându-mă inert la activitațile de acest gen. Pornesc și înfrunt cei 200 de km cu optimismul dat de ziua frumoasă chiar dacă drumul era destul de aglomerat și câteodată nu propice pentru o plimbare.
Ajung cu bine la Vișina Nouă, comună ai cărei locuitori nu exultă de prosperitate și pentru care munca la câmp este principala îndeletnicire. Acest lucru îmi este întărit și de sponsorul care tresare pe pieptul jucătorilor gazdă, dar și pe partea dorsală a șorturilor.
Spre surprinderea mea sunt întâmpinat cu pâine, sare și cu multă ospitalitate oltenească… Glumesc, sau poate doar visez…
Realitatea este puțin diferită, întâmpinat fiind de un domn săritor, care mă întreabă fără sa salute:
– Sunt organizatorul de competiții. Cine sunteți dumneavoastră?
Îi spun omului cine sunt și scopul vizitei mele. Suspiciunile în ceea ce privește scopul sosirii mele acolo sunt întărite imediat:
– Îmi arătați și mie o legitimație?
– Sigur că da, spun, întinzând omului bucata de hârtie care atestă dreptul meu de a fi acolo, însă acesta nu se lasă.
– Îmi arătați și autorizația?
– Ce autorizație? îl întreb mirat având în minte un scenariu de Caragiale.
– Păi nu aveți voie să filmați!, spune autoritar si mândru din cale afară.
– Dar eu nu filmez, am venit sa iau câteva cadre, adică să fac poze, întelegeți?
Drept răspuns îmi taie imediat vorbele și îmi spune printre dinți un “Hai cu mine” de parcă omul descoperise infractorul și vroia să se fălească.
Mergem spre observatorul partidei unde “organizatorul de competiții” raportează – “Este ziarist și vrea să facă poze, dar nu are autorizație” spune apăsat așteptând să fie recompensat.
Observatorul îl privește lung și întreabă mirat “Ce autorizație?”, apoi continuă foarte calm “Nu este nevoie de autorizație. Dacă are legitimație o să te rog să-l utilezi cu o vestă de departajare”.
–  Am vesta, nu-i nevoie, spun eu pregătindu-mă să îmbrac bucata de cârpă ce te transformă în parte oficială a unei partide de fotbal.
– Aveți vesta? întreabă mirat organizatorul.
– Da, însă ceea ce-mi lipsește iar dvs ar trebui să mă ajutați să am, sunt foile cu echipele de astăzi.
Răspunsul lui este absolut năucitor:
– Păi nu am, dacă vreți vă pot spune echipa noastră la pauză însă pe a lor să v-o dea delegatul oaspeților.

Astfel de “binevoitori” întâlnești peste tot.Sunt oameni aparent buni la toate, oameni care fac parte din alaiul edilului din localitatea respectivă.
Acești apropiați ai echipelor nu dețin un program cu sarcinile pe care le au de făcut in clubul respectiv pentru că pur și simplu nu există așa ceva. Sunt buni de băgat la înaintare, la făcut atmosferă, la adunat oameni pentru galerie (sau pentru campanie), la apostrofat jucători, la injurat arbitri, într-un cuvânt sunt buni la toate.
Și mai e ceva; acești oameni vor din tot sufletul să iasă în evidență. Vor să fie văzuți de edil și mângâiați pe creștet de acesta, dar mai ales vor să fie văzuți de cei din jur atunci când sunt mângâiați de edil, și asta pentru încununarea unui sentiment de superioritate față de concetațeni.

Cristian Manea
Iubitor de sport, inițiatorul Proiectului Ilfov Sport

2 de comentarii pentru "Opinie / Povești cu gust de cireșe amare din Vișina Nouă"
  1. pele spune:

    Sper ca urmeaza si o cronica a meciului si o caseta tehnica!

  2. a spune:

    da da mai ales o caseta ca sa se vada cum cei de la visina -au intrecut in ocazii ..