Adrian Iencsi, antrenorul respectului la Corbeanca

joi, 28 februarie 2013

Când l-am văzut pe Iencsi antrenor la Corbeanca, ne-am dat seama că dorinţele preşedintelui Daniel Marin nu erau doar visuri ideatice. Ne tot spunea din vară că nu îi con¬vine situaţia ca Niţoi să an¬treneze două echipe şi rostea nume mari din fotbalul ro-mânesc, iar pe fiecare listă se afla Adrian Iencsi.

Aspiraţia celor de la Corbeanca a devenit realitate, iar fostul rapidist, care a jucat până în 2012, când s-a lăsat de fotbal la 37 de ani, a trecut la treabă. Fără fiţe, fără complexe de genul „am jucat peste 30 de meciuri la echipa naţională şi nu antrenez eu pe la ţărănoaia”, frază pe care am auzit-o la antrenorii tineri, ca să nu mai amintim de tehnicienii din fotbalul românesc care nu au obţinut nici o performanţă în 20 de ani, dar ei nu coboară ştacheta mai jos de Liga I.

Atras de corectitudinea de la Corbeanca

Prima întrebare e şi normală pentru Iencsi: de ce Liga a IV-a, în condiţiile în care a fost antrenor secund la Rapid? Iencsi e foarte calm, se uită la ceas şi ne spune că la ora 11.00 are antrenament, chiar dacă e întrerupt campionatul, aşa că va trebui să ne grăbim un pic. „Sunt două lucruri pe care le iau în calcul de când am hotărât să aleg meseria de antrenor. Preluând o echipă de nivelul Ligii a IV-a, există şi riscul de a rămâne la acest nivel, dar şi dacă stăteam acasă şi mă bazam că mă cheamă Iencsi, că am 30 de meciuri la naţio¬¬nală şi am fost căpitan al Rapidului ca să aştept o echipă de Liga I, nu era deloc bine. Am avut discuţia cu oamenii de la Corbeanca, care mi se par foarte pasionaţi de fotbal, dar mai ales corecţi, şi am luat această decizie de a prelua pe CS Corbeanca în Liga a IV-a. M-a atras corectitudinea de aici, pentru că lor li s-a oferit posibilitatea să cumpere un loc de Liga a III-a, însă au refuzat şi ¬mi-au¬ transmis că se vor promova pe teren. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Vă spun sincer că e stabilitate aici, oamenii sunt foarte plăcuţi, am un secund care mă ajută, Marian Mihalache, preşedintele e aproape de mine¬ şi am libertatea de a face orice”, ne convinge rapidistul de ce a ales să antreneze la Corbeanca în Liga a IV-a.

Întreaga poveste a lui Adrian Iencsi la Corbeanca o puteți citi în revsta Ilfov Sport din decembrie 2012

1 comentariu la "Adrian Iencsi, antrenorul respectului la Corbeanca"
  1. dani spune:

    ai avut libertate pana te-a dat afara