Lovită serios de arestarea primarului Apostol Muşat la finalul anului trecut, dar şi de evadarea în grup a jucătorilor şi antrenorilor la Chiajna, FC Snagov mai primeşte o lovitură de graţie de la fostul antrenor principal Laurenţiu Reghecampf. Astfel, din informaţiile pe care le avem la această oră, Reghe cere aproape 150.000 de euro de la gruparea ilfoveană.
Ce nu se ştie cu certitudine la această oră, este echivalentul acestei sume imense. Unele surse susţin că aceasta este suma pe care o cere Reghe ca salarii restante, ceea ce face să te întrebi ce salariu ar fi putut avea acesta la Snagov sau de câţi ani nu a mai fost plătit? Alte surse spun că ar fi vorba de o compensaţie faţă de Reghe trecută în contract, dar nu face sens pentru ce ar fi fost această compensaţie, în condiţiile în care el a plecat de bună voie la Chiajna.
Memoriul depus de Reghe e şi mai ciudat prin prisma faptului că el a fost reprimit cu braţele deschise la Snagov, de fiecare dată când a dat chix în Liga 1 (adică la Bistriţa şi Craiova de 2 ori) şi pare greu de crezut că nu ar fi putut ajunge la o înţelegere pentru recuperarea acestei sume, chiar dacă destul de mare.
Aşteptăm cu interes desfăşurarea evenimentelor din zilele următoare

CE VREA ASTA MA PLECA CU SUNCA LA SAPTE DIMINEATA O DUCEA ACASA SA MANANCE NEVASTASA SI PE NOI VREA SA NE LASE FARA SERVICI,PENTRU CE VREI BANI ASTIA UITI CU TI AI FACUT NUME LA SNAGOV ESTI SMECHER LASI 10 OAMENI FARA SERVICI OM DE OM, DAR ITI D-ZEU CE FACI TU ALTUIA SA SCAZI SALARILE PE CARE LE-AI FURAT IN ULTIMA ZI CU TOT CU STATE DE PLATA CAND DADEAI BANI PRIN PARCARE BA ,SI NE AI LASAT PE UNI FARA MANCARE DE CRACIUN EU MUNCESC DE OPT ANI SI DAU DE MANCARE COPILULUI MEU DIN BANI MEI NU DIN BANI FURATI MA N-AUZI MA MANAGERE RUSINNNNNNNNNNNEEE SA TI FIE AI VENIT SI AI GATIT RATA PE 31 IAN LA BUCATARIA STADIONULUI CA PARCA AR FI A TA MA
Esti un jeg Reghe.
Ai un caracter infect.
Ai dreptate este increzut si ingimfat parca ar fi cel putin Mourinho.Sper sa-si dea seama cei de la Chiajna ce ginduri ascunse are.
Cind era la Snagov domnul Reghe a vrut sa destrame o grupa de copii infiintata de trei ani pentru ai face loc domnului Rotaru(femeia buna la toate)sa antreneze si dinsul,RUSINE.