Set la zero pentru CS Afumați în disputa de pe teren propriu cu Foresta Suceava
Vizitatorii au ajuns, finalmente, să dispute partida de la Afumați chiar dacă la un moment dat inclusiv situl CCA anunța că vizitatorii nu vor onora partida. Ajutați de FRF cu cazarea și masa la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, sucevenii nu au emis nicio pretenție în jocul de la Afumați. Gazdele au marcat de șase ori, cinci reușite survenind până la pauză, într-un joc fără istoric, o formalitate, până la urmă, pentru ilfoveni.
Vasile Olariu și Marian Vlada, ambii câte o dublă, Ștefan Vasile și Valentin Costache au punctat în jocul fără istoric de la Afumați derulat, practic, într-un singur sens. Pe teren a fost prezent, vreme de o oră, în efectivul gazdelor, și mijlocașul Răzvan Avram care lăsa, în pauza de iarnă, gruparea suceveană pentru a juca la Afumați.
”A fost un plăcut să îmi revăd foștii colegi de echipă. Îmi pare rău pentru ei, situația le-a impus chiar să nu mai facă antrenamente în ultimul timp. Sper, pentru ei, că în ceasul al 12-lea să se rezolve probleme grele de la Foresta”, a punctat Răzvan Avram, unul dintre cei mai experimentați oameni ai trupei antrenate de Vasile Neagu.

