CS Balotești a ratat punctul la Călărași

sâm, 13 mai 2017

CS Balotești a disputat sâmbătă, pe teren propriu, partida împotriva formației Dunărea Călărași, contând pentru etapa cu numărul 34 a Ligii a II-a.

Gazdele au deschis scorul în minutul 12, prin reușita lui Danciu, iar după doar șase minute, Kanda a majorat diferența pe tabelă și a stabilit scorul primei reprize, 2-0 pentru Dunărea Călărași.

În partea secundă a jocului, Niculae a introdus mingea în poartă în minutul 75 și a mai redus din handicap, ducând scorul la 2-1.

În minutul 80, Andrei a reușit să înscrie, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, iar în ultimul minut al partidei, Gojnea a irosit o ocazie uriașă, trimițând cu capul din careul de 6 metri, puțin peste poarta lui Lungu.

Astfel, formația ilfoveană a ratat șansa de a-și adăuga în cont un punct, pierzând la Călărași, cu scorul de 2-1.

Dunărea Călărași – Balotești 2-1

Dunărea: Lungu (cpt.) – Ţenea, Ibrian, Matei, Stancu – Preoteasa, Danciu, Puşcaş, Ciocâlteu – Kanda, Ţîră
Rezerve: Popa – Şandru, Licu, Cincă, Modra, Dincă
Antrenor: Adrian Mihalcea

Baloteşti:
Fulga – Dicu, Flămânzeanu, Marciuc, Mirescu – Ioniţă, Ion (cpt.), Neagu, Gojnea – Herea, Nica
Rezerve: Iordan – Ivan, Rontea, Răuţă, Niculae, Antoche, Andrei
Antrenor: Augustin Călin

0 de comentarii pentru "CS Balotești a ratat punctul la Călărași"