Rio 2016 / Tenis: Jucătorii români și-au aflat adversarii din primul tur

vin, 05 august 2016

La Rio de Janeiro s-a stabilit configurația tabloului principal în competiția de tenis. Favoriți cu numărul 5, Florin Mergea și Horia Tecău vor juca în primul tur cu argentinienii Federico Delbonis/Guillermo Duran. În proba de simplu feminin, Irina Begu (25 de ani / 31 WTA) o va înfrunta pe japoneza Nao Hibino, iar Monica Niculescu (28 de ani / 56 WTA) pe Veronica Cepede Royg (Paraguay). În sfârșit, la dublu fete Raluca Olaru și Andreea Mitu le vor înfrunta pe unguroaicele Timea Babos și Reka-Luca Jani, iar Begu și Niculescu le vor întâlni pe taiwanezele Hao-Ching Chan/Yung-Jan Chan, favoritele cu numărul trei.

Aflată pe locul 31 mondial, Irina Begu a mai jucat cu Hibino (21 de ani / 84 WTA), miercuri, în ”sferturi”, la Florianopolis, câștigând cu 6-2, 6-4. În schimb Monica Niculescu n-a mai întâlnit-o până acum pe Royg (24 de ani / 124 WTA). În caz de victorie în primul tur, Begu o va înfrunta pe învingătoarea disputei dintre Muguruza și Jankovici, iar Niculescu pe câștigătoarea duelului Kuznețova – Wang. În turul 2, așadar, româncele ar putea avea adversare mult mai tari.

La dublu masculin, Mergea și Tecău se numără printre favoriții la medalii. după perechile Pierre Hugues Herbert (locul 2 la dublu)/Nicolas Mahut (locul 1 / ambii din Franța), Andy Murray (2)/Jamie Murray (4 / Marea Britanie), Marcelo Melo (3)/Bruno Soares (8 / Brazilia) și Gael Monfils (11)/Jo-Wilfried Tsonga (9 / Franța). Mergea se află pe locul 13 în ierarhia ATP de dublu, iar Tecău pe 13. Dacă vor trece de argentinienii Federico Delbonis/Guillermo Duran, românii vor juca în optimile de finală cu învingătorii disputei dintre mexicanii Santiago Gonzalez/Miguel-Angel Reyes-Varela și britanicii Colin Fleming/Dominic Inglot.

Competiția olimpică de tenis se va desfășura în perioada 6-14 august, la Centrul Olimpic de Tenis din Parcul Olimpic Barra. Spre deosebire de ediția din 2012, de data aceasta nu se vor acorda puncte ATP, respectiv WTA, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care unii jucători și jucătoare au declarat forfait.

Tragerea la sorți a tabloului la dublu mixt este programată în 9 august.

Configurația tabloului principal
Feminin
Turul 1
Serena Williams (SUA / CS1) – Daria Gavrilova (Australia)
Johanna Larsson (Suedia) – Alize Cornet (Franța)
Heather Warson (Marea Britanie) – Shuai Peng (China)
Andrea Petkovic (Germania) – Elina Svitolina (Ucraina)
Petra Kvitova (Cehia) – Timea Babos (Ungaria)
Caroline Wozniacki (Danemarca) – Su-wei Hsiesh (Taiwan)
Ekaterina Makarova (Rusia) – Cagla Buyukakcay (Turcia)
Anna Schmiedlova (Slovacia) – Roberta Vinci (Italia / CS6)
Garbine Muguruza (Spania / CS3) – Jelena Jankovici (Serbia)
Nao Hibino (Japonia) – Irina Begu (ROMÂNIA)
Monica Puig (Porto Rico) – Polona Hercog (Slovenia)
Magda Linette (Polonia) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia)
Timea Bicsinszky (Elveția) – Shuai Zhang (China)
Laura Siegemund (Germania) – Țvetana Pironkova (Belarus)
Lucie Safarova (Cehia) – Karin Knapp (Italia)
Kirsten Flipkens (Belgia) – Venus Williams (SUA / CS5)
Madison Keys (SUA / CS7) – Danka Kovinici (Muntenegru)
Lesia Țurenko (Ucraina) – Kristina Mladenovic (Franța)
Ana Konjuh (Croația) – Annika Beck (Germania)
Ana Ivanovici (Serbia) – Carla Suarez Navarro (Spania)
Barbora Strycova (Cehia) – Yanina Wickmayer (Belgia)
Sara Errani (Italia) – Kiki Bertens (Olanda)
Ons Jabeur (Tunisia) – Daria Kasatkina (Rusia)
Saisai Zheng (China) – Agnieszka Radwanska (Polonia / CS4)
Svetlana Kuznețova (Rusia / CS8) – Qaing Wang (China)
Monica Niculescu (ROMÂNIA) – Veronica Cepede Royg (Paraguay)
Caroline Garcia (Franța) – Teliana Pereira (Brazilia)
Stephanie Vogt (Liechtenstein) – Johanna Konta (Marea Britanie)
Samantha Stosur (Australia) – Jelena Ostapenko (Letonia)
Misaki Doi (Japonia) – Galina Voskoboeva (Kazahstan)
Eugenie Bouchard (Canada) – Sloane Stephens (SUA)
Mariana Duque-Marino (Columbia) – Angelique Kerber (Germania / CS2)

Dublu masculin

Turul 1
Pierre-Hugues Herbert/Francia Nicolas Mahut (Franța / CS1) – Juan Sebastián Cabal/Robert Farah (Columbia)

Julio Peralta/Hans Podlinik-Castillo (Chile) – Steve Johnson/Jack Sock (SUA)

Łukasz Kubot/Marcin Matkowski (Polonia) – Rohan Bopanna/Leander Paes (India)

Lukáš Rosol/Radek Štěpánek (Cehia) – Roberto Bautista-Agut/David Ferrer (Spania)

Marcelo Melo/Bruno Soares (Brazilia / CS3) – Sanchai Ratiwatana/Sonchat Ratiwatana (Thailanda)

Marin Čilici/Marin Draganja (Croația) – Novak Djokovici/Nenad Zimonjici (Serbia)

Santiago González/M.Á. Reyes-Varela (Mexic) – Colin Fleming/Dominic Inglot (Marea Britanie)

Federico Delbonis/Guillermo Durán (Argentina) – Florin Mergea/Horia Tecău (ROMÂNIA / CS5)

Marc López/Rafael Nadal (Spania) – Jean-Julien Rojer/Robin Haase (Olanda)

Juan Martín del Potro/Máximo González (Argentina) – Chris Guccione/John Peers (Australia)

Alexander Bury/Max Mîrnîi (Belarus) – Oliver Marach/Alexander Peya (Austria)

Brian Baker/Rajeev Ram (SUA) – Gaël Monfils/Jo-Wilfried Tsonga (Franța / CS4)

Daniel Nestor/Vasek Pospisil (Canada) – Marcus Daniell/Michael Venus (Noua Zeelandă)

Philipp Kohlschreiber/Jan-Lennard Struff (Germania) – Andrej Martin/Igor Zelenay (Slovacia)

Illia Marcienko/Denis Molcianov (Ucraina) – Fabio Fognini/Andreas Seppi (Italia)

Thomaz Bellucci/André Sá (Brazilia) – Andy Murray/Reino Unido Jamie Murray (Marea Britanie / CS2)

Dublu feminin

Turul 1
S. Williams/ V. Williams (SUA / CS1) – L. Safarova/B. Strycova (Cehia)

K. Jans-Ignacik/P. Kania (Polonia) – E. Bouchard/G. Dabrowski (Canada)

L. Kichenok/N. Kichenok (Ucraina) – Y. Xu/S. Zheng (China)

A. Kerber/A. Petkovic (Germania) – S. Errani /R. Vinci (Italia / CS8)

G. Muguruza/C. Suarez Navarro (Spania / CS4) – PC. Gonçalves/T. Pereira (Brazilia)

I. Șvedova/G. Voskoboeva (Kazahstan) – C-j Chuang /S-w Hsieh (Taiwan)

T. Babos/RL Jani (Ungaria) – A. Mitu/R. Olaru (ROMÂNIA)

An Rodionova/Ar Rodionova (Australia) – E. Makarova/E Vesnina (Rusia / CS7)

T. Bacsinszky/M Hingis (Elveția / CS5) – D. Gavrilova/S. Stosur (Australia)

A. Medina Garrigues/A. Parra Santonja (Spania) – B. Mattek-Sands /C Vandeweghe (SUA)

J. Konta/ H. Watson (Marea Britanie) – J. Jankovici/A. Krunić (Serbia)

I-C. Begu/M. Niculescu (ROMÂNIA) – H-c Chan/Y-j Chan (Ttaiwan / CS3)

A. Hlavackova/L. Hradecká (Cehia / CS6) – O. Savchuk/E. Svitolina (Ucraina)

S. Peng/ S. Zhang (China) – S. Mirza/ P. Thombare (India)

D. Kasatkina/S. Kuznetsova (Rusia) – A-L. Grönefeld/L. Siegemund (Germania)

M. Doi/E. Hozumi (Japonia) – C. Garcia/K. Mladenovic (Frtanța / CS2)

Comments are closed.