Romanescu este entuziast: „Sezonul viitor ne-am putea bate la promovare!”

mar, 09 mai 2017

Într-o serie de Liga a III-a în care toate cele trei formaţii ilfovene au o prestaţie lăudabilă, etapă de etapă, aprecieri deosebite culege SC Popeşti Leordeni.

Echipa antrenată de Viorel Dinu se bate cu şanse reale la un loc pe podiumul seriei C” la finele campionatului din care mai sunt de disputat trei etape. Dacă în acest sezon, SC Popeşti Leordeni se va opri în zona podiumului, o realizare care merită apreciată, campionatul următor ar putea aduce vise îndrăzneţe la Popeşti Leordeni. O spune unul dintre cei mai apreciaţi jucători de la nivelul Ligii a III-a, Nicuşor Romanescu, autorul ambelor goluri în ultima victorie ilfoveană, 2-0 cu CSM Olteniţa.

„Nimic nu este întâmplător, parcursul nostru foarte bun este legat de tot ceea ce se întâmplă, fotbalistic, la echipă. Avem un lot bun, o atmosferă propice şi un staff de mare viitor. Nu mă hazardez dacă spun că în actualele condiţii de efectiv, cu o susţinere financiară mai bună şi cu doi-trei jucători de valoare aduşi, ne-am putea bate, fără probleme, în campionatul următor, în lupta pentru promovarea în eşalonul secund„, a punctat Romanescu.

Fotbalistul este, la cei 30 de ani ai săi, principalul marcator al unei echipe care a făcut, în scurt timp, un drum clar de la mediocritate către un drum mai bine conturat spre fruntea clasamentului.

1 comentariu la "Romanescu este entuziast: „Sezonul viitor ne-am putea bate la promovare!”"
  1. sa ajungem pana in sezonul urmator in prima faza…