În Sala proprie de lângă Podul Grand, Rapidul din Giulești a debutat cu o victorie, în Liga Națională Feminină de Handbal, reușind să câștigie, scor 28-25, în fața oaspetelor din Slatina. A fost o atmosferă frumoasă, pentru că fanii gazdelor au cântat în permanență, bucurându-se la fiecare reușită a favoritelor.
Față de meciurile din pregătire, antrenorul Sică Mărgulescu a schimbat un pic fața echipei sale, obligându-și elevele la o viteză mult mai mare și la acțiuni destabilizatoare pe cele două extreme. S-au creat spații, în acest fel, pentru interii Nedelikovic, Dorp sau Dache, care nu s-au sfiit să perforeze poarta oaspetelor. Trebuie să spunem, însă, că extrema stângă Cristina Niculae a fost argintul viu al echipei, a fost cea care a înscris aproape la fiecare acțiune, fără ca Slatina să reacționeze, iar atunci când mingia n-a intrat în poartă, arbitrii Băducu/Voicu au dictat lovitură de penalitate.
De partea cealaltă, CSM Slatina a părut că poate să gestioneze meciul în favoarea ei, mai ales că la linia de nouă metri avea jucătoare precum Goran, Lazăr, Cârligeanu sau Gogoriță, cu alură și forță în brațe, handbaliste recunoscute prin aruncările lor de la distanță. Și putem spune că până în minutul 45, când tabela arăta 17-17, lucrurile arătau destul de bine. Dar din acel fatidic minut, Rapidul a marcat de cinci ori la rând, fără ca Slatina să reacționeze cumva. Iar la acest nivel, să nu marchezi 4-5 minute în șir, nu poate fi decât sinucidere curată! Și totuși, Slatina a avut puterea să revină la un singur gol distanță, 24-23, minutul 55, dar n-a mai avut vlagă să-și continue dominarea până la final.
A câștigat Rapidul sau a pierdut Slatina? Ne întrebăm, pentru că ambele echipe au avut perioade lungi de ineficacitate, dar parcă mai multe au fost ratările oltencelor, care nu s-a priceput să bage mingia în poartă nici din extreme, nici din inter, nici de pe pivot, nici măcar de la șapte metri, ratări care le-a costat victoria. A fost frustrant, probabil, pentru antrenoarea Slatinei, Victorina Bora, care se baza pe punctele puse în joc și care pregătise perfect partida – dar una este teoria și antrenamentul de acasă, iar alta s-a întâmplat pe teren, în meciul oficial. Slatina se poate ridica, pentru că în vestiar sunt destule jucătoare cu potențial, doar că trebuie să lase emoțiile deoparte și să fie ceva mai îndrăznețe, în apropierea porții adverse.
Exemplul cel mai concludent este echipa Rapidului, care a vrut mai mult, și-a dorit mai mult, iar cine își dorește și încearcă mai mult, este și răsplătit pe măsură. Este sărbătoare lângă șine, pentru că locomotiva giuleșteană a pornit la drum fără să mai gâfâie, chiar din prima rundă.
Ionel Pană


Mai scarta scarta pe hartie, de cate ori ti-am spus (si altora ca tine) ca la handbal nu avem lovituri ci ARUNCARI. Deci lovitura de penalitate exista doar in capul tau nu insa si in handbal. In rest jocul a fost frumos, strans, cu rasturnari de scor.
Cine vorbeste ? Belu,paralel cu handbalul