Sergiu Bar, achiziţie de calibru a Afumaţiului

joi, 22 august 2013

CS Afumaţi, una dintre grupările ilfovene de top din Liga a III-a s-a întărit serios în această vară. După ce a reuşit să achiziţioneze promiţătoarea tripletă a Snagovului, Florea – Buduroi – Stancu, dar şi pe fostul internaţional de juniori Stanca, Vasile Neagu îl are de câteva zile la echipă şi pe experimentatul Sergiu Bar.

Veteranul de 33 de ani va betona axul central al defensivei ilfovene, acolo unde îi va avea ca principali contracandidaţi la titularizare pe Velicu şi Mogoş. Cu primul a mai fost coleg de echipă la Victoria Brăneşti, ceea ce ar fi un punct în plus în favoarea ambilor fundaşi.

Bar va putea fi urmărit la lucru în amicalul de mâine seară al Afumaţiului, care se va deplasa la Clinceni pentru a se întâlni cu Metaloglobus, într-un meci programat pe terenul 2, de la ora 18.

0 de comentarii pentru "Sergiu Bar, achiziţie de calibru a Afumaţiului"