Ştefăneştiul, învinşi de „foşti”!

mie, 05 februarie 2014

Amicalul de ieri dintre CSM Câmpina şi CS Ştefăneşti nu a avut un final prea plăcut pentru echipa lui Laurenţiu Tudor. După ce a condus până în minutul 68 cu 2-0, ilfovenii au primit patru goluri în doar 15 minute şi scorul final s-a transformat în 2-4.
Noii veniţi Laurenţiu Novac şi Cristi Iancu au punctat pentru Ştefăneşti, în minutele 28 şi respectiv 33. Primul a înscris cu un şut din interiorul careului mare, din pasa lui V. Dinu, iar Iancu a beneficiat de o deviere a lui V. Sandu care l-a păcălit pe portarul prahovean.
Finalul de meci a aparţinut echipei antrenate de Daniel Chiriţă, cel care a apărat acum ceva vreme culorile Ştefăneştiului alături de fiul său Alexandru.
Nini Popescu a egalat cu o dublă (68,76), apoi Decebal Nae (78) i-a adus pe prahoveni în avantaj, iar fostul atacant al Ştefăneştiului, Damaschin, a închis tabela la 4-2 (83).

Ştefăneştiul i-a folosit pe Oprea – M. Alecsandru, M. Avram, Burnea, Arsu – I. Nicolae, V. Dinu, C. Dinu, Cr. Iancu – L. Novac, Voican. Au mai evoluat: Cârlogeanu, Voineag, Mircea Gheorghe, Marinescu, Matincă

1 comentariu la "Ştefăneştiul, învinşi de „foşti”!"
  1. Shiver me timbers, them\’s some great information.