Tudorel Dumitru: „Facem eforturi să rămânem în Liga 2”

lun, 16 iunie 2014

CS Baloteşti a reuşit să promoveze în liga secundă sub conducerea tehnicianului Tudorel Dumitru. Participarea echipei în al doilea eşalon fotbalistic este pusă sub îndoială din cauza problemelor financiare. Artizanul promovării, Tudorel Dumitru spune că este dispus să continue la echipa din Baloteşti, însă numai dacă echipa va participa în Liga 2.

“Prea multe nu s-au întâmplat. Facem eforturi să rămânem în Liga 2 şi pentru asta trebuie să vină un sponsor lângă noi. Sunt convins că se vor găsi resursele necesare şi dacă ne vom înscrie în sezonul viitor avem şanse să rămânem. Eu îmi doresc să evoluez cât mai sus. Mi-aş dori să merg în Liga 2, doar pentru asta sunt interesat. Dacă se merge în liga 2 sunt dispus să discut. Nu am discutat nimic de alte oferte. Jucătorii au plecat în vacanţă, unii mulţumiţi, alţii mai puţin. Sunt ceva restanţe doar la primele de joc. Am intrat în discuţii cu câţiva jucători. Sunt buni, de la liga a treia, care au trecut şi prin liga a doua, jucători care vor să se relanseze. Eu zic că este în regulă cu două serii de 14 echipe. Nu cred că influenţează negativ, va fi un campionat echilibrat, care nu lasă loc discuţiilor“, a spus tehnicianul la Sport Total FM.

1 comentariu la "Tudorel Dumitru: „Facem eforturi să rămânem în Liga 2”"
  1. Anonim spune:

    balotestiul vrea tot la liga 3 in loc sa fa fie la liga 2 sau sa fie retrogradata in ultima liga din judetul Ilfov acest lucru este posibil domnilor ziaristi doar cu ajutorul celor din FRF