E oficial, Concordia Chiajna a intrat serios în lupta pentru evitarea retrogradării, după ce trupa lui Ilie Stan a pierdut la Cluj, scor 0-1, în faţa Universităţii Cluj, echipa lui Ionel Ganea făcând „dubla” în acest sezon cu echipa ilfoveană.
Ilie Stan a aruncat în teren formula: Niţă – Savin, Leca, Fl. Ilie, Bambara – Ispir, Coşereanu, Serediuc, Zuluf, Popovici – Wellington
VEZI MECIUL ÎN FORMAT LIVETEXT
Prima ocazie le-a aparţinut în minutul 6, când Zuluf a tras în cross, dar mingea s-a dus pe lângă poarta lui Boşneag.
În minutul 16, Buleică singur cu portarul Niţă trage peste poartă, nu înainte însă ca arbitrul de margine să arate offside. Urmează o nouă ocazie a Chiajnei, execuţia lui Bambara fiind blocată de Alin Raţiu, iar la pauză se intră cu un 0-0 extrem de plictisitor.
VEZI AICI CLASAMENTUL ACTUALIZAT DUPĂ ACEASTĂ PARTIDĂ
În minutul 46, Nicola are o execuţie de generic din colţul careului, reuşind o acoladă, dar mingea loveşte transversala lui Niţă. Peste doar 10 minute, Chiajna răspunde printr-un nou şut a lui Zuluf, mijlocaşul Concordiei fiind cei mai bun om al oaspeţilor.
Urmează o „gaură neagră” de 10 minute în care nu se întâmplă absolut nimic, dar apoi, Janos Szekely, revenit la Cluj, trimite o centrare perfectă, iar Buleică deschide scorul. Chiajna caută egalarea, dar şutul lui Popovici este scos de Boşneag.
Portarul gazdelor este apoi eliminat după un fault în poziţie de ultim apărător, iar în poartă intră Muzac. Penalty-ul este executat lamentabil de Ispir, iar Chiajna pierde iarăşi, iar zilele lui Ilie Stan pe banca „vulturilor” par deja numărate.


Da-ti demisia om fara onoareeeeeeee !!!!
domn primar daca vreti sa aveti echipa in liga 1 si la anul…schimbati antreorul…da-ti-i o sansa lui ERIC LINKAR !!