Un nou amical cu Steaua pentru CS Tunari

mar, 30 august 2011

Se pare că steliştilor le plac amicalele cu CS Tunari, aşa că mâine seară vom avea parte de un nou duel între cele două tabere. Meciul va avea loc la Centrul de Fotbal Buftea, pe arena de lângă Avicola Crevedia.

Partida va începe de la ora 19 şi cel mai probabil va fi interzis accesul publicului. Tunariul se află în acest moment într-o revenire de formă, după ce în prima etapă a pierdut la Călăraşi, scor 0-1. Vinerea trecută, la primul meci pe teren propriu, elevii lui Ionuţ Voicu s-au impus cu 2-1 în faţa nou-promovatei Eolica Baia. Oaspeţii au dat o replică dârză în condiţiile în care au avut în lot nume de calibru din fotbalul constănţean precum Vlas sau Paşcovici, dar şi o întreagă divizie de jucători împrumutaţi de la Viitorul Constanţa, echipa lui Gheorghe Hagi.

1 comentariu la "Un nou amical cu Steaua pentru CS Tunari"
  1. burchi spune:

    Steaua va castiga cu 5-0