În weekend, Măgurele a primit acasă replica celor de la Grădiștea, echipe ce au avut mai mereu meciuri extrem de … diferite. Acum s-a păstrat tradiția, Măgurele câștigând cu 2-1, dar partida terminându-se cu o bătaie generală.
Ce s-a întâmplat?
Fanii gazdelor au venit în număr mare, meciul cu Grădistea fiind unul foarte important, atat pentru clasament, cât si pentru celebrul conflict de acum 2 ani de zile.
În minutul 70, fanii gazdelor l-au tachinat pe portarul oaspete, aceștia bucurându-se de victoria iminentă a gazdelor, iar se pare că acesta le-a răspuns, iar de aici lucrurile au degenerat, acesta fiind amenințat de ei.
Fanii gazdelor au continuat, iar la finalul partidei, acestia l-au asaltat pe acesta, pornind o bătaie ce a durat aproape 10 minute.
IlfovSport a stat de vorbă cu cele două cluburi și mai jos puteți vedea ce au avut acestea de spus:
Măgurele: ”Ne pare rău că s-a ajuns la așa ceva, nu și-a dorit nimeni ca lucrurile să degenereze în halul ăsta. Chiar înainte de meci am vorbit cu cei de la Grădiștea și i-am rugat să îngropăm securea, să încheiem orice conflict”.
”Am sunat la poliție, dar până când au ajuns aceștia, totul s-a terminat. Îmi pare sincer rău că s-a ajuns la așa ceva”.
Grădiștea: ”Noi vom face memoriu, considerăm că totul a fost premeditat. Am văzut oameni din galeria Stelei care ne-au asaltat jucătorii. 5-6 jucători au fost bătuti si alergati, iar unele rezerve au fost alergate cu mașinile prin pădure.
Nu se poate așa ceva, nu suntem sălbatici. Și juniorii au fost asaltati, unul dintre jucători fiind luat într-o masină. Serviciul 112 a venit după jumătate de oră, după ce se încheiase totul, iar când acestia au venit, ne-au luat la misto, spunând: ”Domne, poate l-au luat pe copil sa il transfere la Măgurele”.
Nichita Silviu Decebal, portar Grădiștea: ”Daca nu era domnul Rusu si Iulian Alexandru, era mult mai rău. Vă dau cuvântul meu, abia reușesc să mă dau joc din pat, așa am fost bătut. Se urla la mine: ”portare, pune-te în genunchi să îți rupem capul”, păi dumneavoastră ați face asta? 30-40 de persoane ne-au alergat și ne-au bătut ca pe niște câini. Erau copii acolo, aceștia plângeau și animalele astea încercau sa ajungă la ei. Am jucat fotbal, am mai luat o palmă un cot, dar niciodată ca aici!”


domnilor de le ilfov sport separe ca cei de la magurele vau informat foarte prost portarul de la gradistea nu a zis decat daca vrea sa-l bata sa vina sa-l bata are cineva curaj sa mearga sa jure pe bible ca portarul a jignit pe cineva?
Asta este versiunea celor de la gradistea ca nu a injurat…poate ca nu a facut-o,dar nu te duci sa le spui oamenilor din tribuna k te bati cu cine are curaj sa vina la tine,asta inseamna ca esti prost rau sau te crezi Batman!
Cat despre varianta cu juniorul rapit cu o masina e pura fantezie a cheliosului primar-antrenor sau ce post ocupa el la gradistea,
Nu a fost nimic premeditat,singurul ghinion al portarului a fost ca a venit la meci cine nu trebuia!
Excluderea din campionatul judetean , asta merita , numai scandalagii si golani.
Numai prostii vb portarul,nici pe jumătate pe cât trebuia bătut nu a primit.Nu a strigat nimeni la el.A fost doar înjurat. Uita când a dat cu pumnul și ia făcut unuia fractura la nas. După ce a fost bătut medicul de la Măgurele ia acordat primul ajutor, nu avea nimic grav,fapt confirmat și de spital. A fost externat imediat.
Felicitări celor de la Măgurele, și-o meritau țăranii de la Grădiștea.Toată lumea merge cu frica la ei.
foarte bine….sa mai veniti la gradistea drogatilor pt ca smurdul va ia………..
stai cuminte boss ca mai tarani ca la magurele nu gasesti pe nicaieri , cate scandaluri au fost la gradistea si cate au fost la magurele , mai toate deplasarile care le faceti nu veniti cu scandalagii de acasa , trimiteti in deplasari niste handicapati de copii , vadeti-va de ceapa voastra si lasati fotbalul 😉
sa vedem cu cine se duc la peris merg si baieti de baieti sau trimet juniori?
Stai ma linistit ca la peris nu se intampla nimic.sa nu veniti astia de la gradistea la scandal ca plecati impachetati la puscarie.vor fi 3 echipaje de politie o duba de jandarmi la meci.
Si pt cei de la gradistea, nu mai fiti nesimtiti.snagovul in tur a facut 1 1 la voi cu tot cu arbitri cu toata presiunea de pe margine.silviu a lovit cu mingea in cap pe tatal unui jucator de la snagov din simplu motiv ca tasu lu silviu care este un betiv notoriu la injurat.antrenorul celor de la snagov si a luat o palma de la un alt betiv.pai va meritati soarta.rusine gradistea .inca mai traiti in sec 16.nu va mai ganditi la promovare ca nu aveti cu ce.nu echipa nu teren .rusine sa va fie.
bai copile vb frumos in cea ce il priveste pe silviu acel om la injurat si i-a dat cu mingia in cap nu a sarit la bataie ca la magurele a fost pur si simplu o altercatie dar dupa acea copil ce esti unde au mancat toti cei de la snagov te intreb?
Pt astia de la magurele….. bai nene ati avut ce ati avut k portaru. Da cu noi ce plm ati avut ma restul jukatorilor k nici macar nu am fost acum doi ani cand vati luat voi bataie. Voi nu ati vazut k nici unu dintre aia vechi care vau suparat nu a fost la meci….dar sti cum e cand ai in spate 20 de insi normal k ati sarit sa bateti pe toata lumea… toata lumea fin 4 jukatori care au ramas pe teren k restu au fugit pe unde au apucat.
Un lucru grav este de mentionat: La sectia de politie din Magurele au fost reclamati si amendati nr 10 – Alexandru Iulian si nr 1 – Cita Dragos, jucatori care nu au luat parte la incidentele de dupa partida. Este normal?
Ce bine imi pare ca si-au luat-o astia de la gradisetea,… va credeti buricul pamantului? Sunteti cei mai scandalagii la Groapa de gunoi cu voi
Ce conteaza cine este vechi si cine este nou ,… faptele le le-ati comis voi ca echipa…
Bataie ca le sacu de fasole meritati dupa fiecare meci
Felicitari celor de la Magurele. Trebuia sa le dati bataie sa nu aiba astia ambulante sas trimita. Ca sa se invete minte sa joace fotbal nu sa faca scandal.
Daca vor scandal sa se duca pe camp sa se cace si sa se ia cu cacatu la bataie
In raspunsul oficial celor de la Gradistea se spune ca sunt „niste baieti din galeria Stelei”. Perfect adevarat. Dar acesti baieti au fost la majoritatea partidelor de pe teren propriu, nu la toate, dar la ,majoritatea. Au fost chiar si in deplasare la Ciorogarla. S-a intamplat ceva? Nimic.
Cand vii in deplasare, si incepi sa ameninti ca te bati cu toata tribuna, cred ca ar trebui sa stii ca o sa-ti cateva capace.
In plus, conflictul a inceput in tribuna. jucatorii de la Magurele erau in teren la fel ca si majoritatea celor de la Gradistea.
E greu sa vii sa spui ca totul a fost premeditat. Daca era asa, nu avea loc niciun meci. Ii bateau direct din microbuz. Cand mergem la Gradistea si suntem scuipati, loviti, injurati, si amenintati de ce nu se mai sesizeaza nimeni? Alexandru Iulian, care nu a luat parte la altercatia de sambata s-a intors din deplasarea cu Gradistea de anul trecut cu ochiul vanat. Asta vi se pare normal?
Lucrurile au fost neintentionate si au degenerat rapid. Din pacate nu avem infrastructura necesara sa puten construi o zona speciala pt suporteri. Dar nu este vina noastra. Si inca o chestie. Cum poti alerga cu masina prin padure?:))
„Suporterii” echipei ASC sunt „ultrasi” stelisti. Aia stiu doar sa bea si sa ii bata pe aia care sunt mai putini. Daca erau si 30- 40 de la voi, nici nu miscau in front.
Pai astia sunt 500 in toata comuna de unde 30-40 de oameni in deplasare….Baietii din galerie de care vb tu nu au fost prezenti la acest meci….spre fericirea tuturor,daca erau toti prezenti puteam vorbi de ceva mult mai grav!
Pentru ce ia amendat ma k noi nu am depus nici o plangere. Am plecat de la sectia puli de politie… :)))….
Sa facut plangere la politie si au fost amendatei jucatorii cu nr 1….8…..10 si inca vre-o 2 sau asa ceva!
Jucatori care nu au avut nici o teaba cu conflictul de la terenul de fotbal!
Gradistea pizdii,… de ce dracu mai jucati ma ca oricum sunteti un fel de cacat dupa care se trage apa si nu plange nimeni….
Liga a 20 a uitati-va ce fotbal si ce conditii de fotbal aveti si numai va certati aiurea.
Bai nene aia 4 care am ramas pe teren nu am depus nici o plangere. Am plecat direct acasa.
Ce dreak va agitati atata ma k ambele comune sunteti pielea puli. Mai sus de liga a 4a nu oa jukati nici odata. ..ori cum urat gestul celor de la magurele… daca erau baieti destepti o ardeau altfel, evitand amenzi.suspendari. etc….
si tu invata in plm sa scrii handicapat ce esti
Adevarat. :))):))):)))
bine ti’au faqt bagamias pola in mortii tai de portar prost..acasa esti tare in gura pisamas pe tine de taran topit.!!.
invata sa scri bai bulangiule voi sunteti o adunatura de moldoveni parveniti, cand parinti vostri au ajuns in bucuresti au sarit caile de tranvai sa nu se curenteze bulangilor noi itradevar suntem tarani de la gradistea dar avem cei 7 ani de acasa.
”scri itradevar.tranvai ” tu stii sa scrii…sii vezi ca sunt sine nu cai taranus bolnav.!!..aaa vz ca aia cu tramvaiul e cam veche tata..!..
”scri itradevar.tranvai.parinti vostri ” :)))))tu stii sa scrii…sii vezi ca sunt sine nu cai taranus bolnav.!!..aaa vz ca aia cu tramvaiul e cam veche tata..!..
”bulangilor”.:))):))):)))>.
anul trecut cand ati venit la gradistea cine va pus ma parte nesimtitilor portarul silviu ca daca nu era el va rupea spectatori
conflictul cu bataia care afost la gradistea a fost cu 2ani in urma portarul silviu nici nu a fost si voi l-ati confundat cu celalalt portar idiotilor uitativa pe foile de arbitraj daca a fost el.
Pola mea acum nu a mai fost nimeni de acum 2 ani aţi uitat că jucăm în liga asta de cel puţin 7 8 ani cam aceiaşi …..nimeni nu te bate degeaba pe nicăieri pe oriunde te.ai duce
va spart jucatorul cu nr 17 ..
va spart jucatorul cu nr 17 ..
nustiu dc astia de la gradistea se dau baieti cuminti,mai toate echipele se plang de ei pt duritatatea cu care joaca sau cu faptul ca mereu pune paie pe foc de se ajunge mereu la injuri si la multe faze urate pe care ei le fac in teren cat si in afara lui..rusine gradistea …
Pe cine a spart ma ala k 17 k pe toti care ia lovit, ia lovit parsiveste…. cu jukatorul k nr 6 a batut palma apoi la ars… asta e neati dat bataie bravo voua…. dar ne mai intalnim peste 1 an 2 … poate chiar pe strada.. ;)…… to be continue…..:))):)))
Se scrie to be continued……ce dreaq sa ne intalnim si pe strada si unde o mai fi…ca unul nu a sarit sa il apere pe portar…chiar si cu riscul de a isi incasa cativa pumni!Iti garantez ca daca se intampla asta noua celor de la Magurele sareau toti la bataie nu ramanea nimeni in spate pt ca asta inseamna o familie si fratie adevarata…………dar de unde sa stiti voi,va plangeti ca pizdele pe aici!
imi pare rau de bibi, joc de mult timp impotriva lui si va pot spune ca e unul dintre putini jucatori de acolo cu un caracter deosebit,el tot timpu aplana orice conflict iscat la gradistea si daca era acum 2 ani pe teren la meciul de la gradistea iulian alexandru nu patea nimic!
numai comentati fraierilor ca va intlniti cu astia de la mag pe strada ca va rupe capul indiferent de zona sau de situatie ..sper sa va intlniti cu ala cu nr 17 sa vedeti ce va omoara iar ..
asa au sarit si la gradistea acum 2 ani de i-a batut portarul celalalt de la gradistea se uitau toti cum il bate pe iulian alexandru daca era portarul titular silviu(BIBI)nu se intpl nimic asta va garanteaza si ovidiu rusu si iulian alexandru
l-ati batut degeaba l-ati confundat cu celalalt portar a luat bataie degeaba
in legatura cu jucatorul cu nr 17 de ce nu s-a batut el cu portarul de frica nu si la vestiar la provocat dar este un las portarul de la gradistea se bazeaza pe el 1la 1 nu ca voi lasilor l-ati batut 10-20 cati erati
portarul a fost confundat la inceputul meciului de unii din jucatorii de la magurele,dar capitanul acestora a spus ca nu el este vinovatul!cu siguranta nu s-ar fi intamplat nimic daca silviu nu se injura cu cei din tribuna
lasati va de fotbal brutelor si unii si altii sunt violenti si verbal si multe……nu va mai chnuiti!
viceprimarul asta e dus rau cu capul,cum poate sa afirme la ajf ca 10,iulian alexandru a participat la bataie cand toata echipa de la gradistea stie ca le a tinut partea ,pacat ca au luat bataie jucatori nevinovati si nu a luat cacatul asta
viceprimare uitat-te ce a spus bibi in declaratia oficiala si nu mai acuza jucatori pe nedrept,din cauza ta au luat amenzi jucatori nevinovati!nr 10 e acelasi cu iulian alexandru dobitocule
Bai kent cartonat :)))…. da voi la gradistea dc nu ati sarit ma cand sia luat bataie ala care a plecat k ochiu umflat????….. erau prea multi aia de la gradistea??? :)):))
Bai alfabet….ala care zici tu ca a plecat cu ochiul umflat a primit pumnul in cap in zona cefei,daca nu stii ce sa petrecut nu manca fara furculita ca te murdaresti….si repet a primit doar un pumn,nu a dansat nimeni sarba pe capul lui….asa cum se dansa pe portarul vostru si voi ori va uitati ori numarati coceni de porumb de pe camp pe care i-ati rupt cand ati luat-o la fuga.
Secolul 18 scrie pe voi. Se alege praful de fotbalul din ilfov. Daca nu sa ales inca. Cine a omologat terenul de la magurele ar trebui sa ii dea demisia. Rusine ajf ilfov. Strangeti repede semnaturi si dati-va toți afara. Puneți-l pe mustaciosu ala de pasarea sa stranga repede semnaturi si acasa cu voi! Demisia, demisia …….demisiaaaaaaaaaa!
Si demisia…… cine si-o dă? Cand a cazut avionul in apuseni, si-a dat demisia ministrul de interne. Cand s-a scufundat feribotul in coreea si-a dat demisia prim ministrul coreean. La noi cine isi asuma responsabilitatea pt macelul asta? Sacrificați si voi un șef ca asa e bine. Sau pe toți!
Ce sa va fac fraierlor? Asa se intampla cand aveti gura mare. Nu isi asuma nimeni responsabilitatea pentru ca sunteti fatalai.
[…] că cel mai bine este să aruncați un ochi AICI. Meciul pe teren s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru Măgurele, dar sunt voci care vorbesc că […]
da este f normal pt ca acel copil prost crescut a dat cu piciorul de la juniori precum si nr 10 la fel si nr 11 la fel si 17, 5 si 23 talharilor ,golani derbedei si drogalai….lasativa de fotbal bai puslamalelor..
ce aveti ma porumbarilor :)) gradistea echipa de tarani cu biciu la meci
[…] VEZI AICI CE S-A ÎNTĂMPLAT […]
Gradistea ar trebuii sa stranga semnaturi sa mai refaca scoala ,cei care au terminat .
Ei nu stiu ca acum este minimum 10 clase ei tot la 2-4 clase sunt .
1 singur lucru mai am de spus, cu MAGURELE NU VA PUNETI :*.
nu ati patit nimic voi neati alergat cu biciul pe teren si cu ciomagul ….
nu primiti nimic..
liga de cacat…. asta este… conducere 0