Cel mai important meci al play-off-ului seriei a II-a a avut loc vineri la Voluntari, acolo unde liderul s-a întâlnit cu singura echipă care ar fi putut relansa lupta la promovare. Din păcate, astrele nu le-au fost favorabile oaspeţilor, care nu au putut să obţină victoria mult dorită, alegându-se şi cu victime după câteva intrări tari ale adversarilor. Primul dintre ei a fost Surugiu, care a părăsit terenul accidentat şi va sta două săptămâni după un fault dur al lui Oprea, cea de-a doua victimă fiind Stancu.
Ambele echipe au ratat câteva ocazii de a marca, Afumaţiul solicitând şi un penalty la o intrare asupra lui Viorel Gheorghe în careul gazdelor, în repriza secundă. Din nefericire pentru oaspeţi, centralul piteştean Cătălin Popa a considerat că experimentatul atacant a simulat şi i-a acordat galben.
Finalul a fost unul incendiar, cele trei minute de prelungire arătate de central ducându-le la exasperare pe gazde, care strigau de zor să se fluiere finalul de meci. Voluntariul a fost la un pas de infarct după balonul trimis în transversală de oaspeţi la penultima fază a meciului, însă faza următoare le-a adus un gol la care nici nu visau.
O centrare din lovitură liberă a lui Maxim, un balon trimis de două ori spre poartă a fost respins de fiecare dată de Obretin. Dar a treia oară portarul Afumaţiului nu l-a putut bloca şi pe Bălan, care a înscris un gol nemeritat, în condiţiile în care egalul ar fi fost mult mai echitabil, lucru recunoscut şi de gazde după meci.
Faza următoare a meciului a adus fluierul de final al centralului, când tabela arăta minutul 90+5, motiv pentru oaspeţi de a comenta că golul s-a marcat după cele trei minute de prelungire anunţate oficial.
IATĂ ŞI REZUMATUL VIDEO AL MECIULUI:


Rezumatul este facut de cei de la Afumati, normal ca au pus numai ocazilie lor . Cum pana mea sa incerci sa promovezi cand tu tragi de timp din minutul 1, Afumati a venit la Voluntari sa scoata 1 punct – au facut un anti-joc care le-a iesit pana in minutul 93 .
Voluntari mai are nevoie de 10 puncte si este promovata matemarit . Daca se intampla asta pana la returul cu Afumati, Voluntari va trimite grupa de copii nascuti in 2000 sa joace la Afumati .
voluntari sunt ca si promovati cu inca vreo 7-8 puncte sunt siguri promovati
da ma,pe voi mereu va fura arbitrii,ba gol din offsaid ,ba gol dupa terminarea timpului regulamentar,sunteti niste plangaciosi si niste plangaciosi,pana la urma s-a dovedit ca nu aveti valoare si cu asta basta. fatalai plangaciosi!!!
Cred ca doar doar cei de la afumati dau faze de meci inregistrate si chiar in direct transmisiuni,voi cind dati,cu imaginile ocaziilor voastre ,alea care le vedeti alea au fost ,felicitari pt conducerea voluntariilor,pt ca stiu cu ce se maninca fotbalul ,spun radulescu spun verigeanu si nu ma mai mir ca suntem unde suntem cu fotbalul,in rest sa auzim de bine.
Multumim galeriei Voluntariului pt. Banerul cu` Respect Popesti -Leordeni.
Noi nu transmitem,vom fi transmisi :))
si voluntari degeaba promoveaza daca retrogradeaza viitorul constanta (voluntari mai nou )ca nu se poate cu 2 echipe asa ca la anu tot cu afumati va juca
Esti prost ilfovene !
FC Voluntari nu are nicio treaba cu Viitorul ! Sunt ca Corona si FC Brasov, sau ca FC Clinceni si Inter Clinceni ! Societati diferite !
Bravo Mircica !!!
Ca sa joace Afumatiul in l2, trebuie sa termine cel putin pe locul 2, lucru aproape imposibil cu actuala conducere a clubului.