Interviul săptămânii / Liviu Oșca: ”Mă inspir din jocul lui Lahm”

vin, 14 august 2015

Proaspăt transferat la Tunari, Liviu Oșca este unul dintre fotbaliștii pe care îi propunem drept cei mai interesanți din Ilfov. Iată ce ne-a spus acesta în interviul săptămânii marca IlfovSport:

IlfovSport: Care a fost cel mai bun moment al carierei tale de până acum și ce așteptări ai de la noul sezon?

Liviu Oșca: Cel mai bun moment al carierei mele a fost cu Erik Linkar pe banca tehnică la Clinceni, am ieșit pe locul 3 și chiar am avut un cuvânt de spus în lupta pentru promovare.

IF: Care este cel mai bun antrenor cu care ai lucrat?

L.O.: Antrenor, hmm, am avut destui, tineri și ambițioși, dornici de performanță, dar cel mai mult a contat experiența lui Nea Țiți Dumitriu, ambiția lui Erik Linkar, dar și Laurențiu Tudor.

IF: Care este cel mai greu meci pe care l-ai jucat si de ce?

L.O.: Cel mai greu meci a fost când eram la Progresul II. Eram destul de tânăr și a fost barajul de promovare în Liga a 3-a. Eram foarte tineri.

IF: Ai vreo echipă favorită? Sau un jucător pe care îl urmărești?

L.O.: Nu cred că am o echipă favorită, mă uit foarte mult la Premier League, îmi pare cel mai spectaculos campionat din lume, mai ales că în fiecare an sunt 4-5 echipe care se bat la titlu. Ca jucător, Philipp Lahm, de la Bayern. Este un jucător complex, chiar dacă nu îl ajută înălțimea, poate juca în ambele părți și în centrul terenului.

IF: Care este calitatea ta numărul 1?

L.O.: Munca și iar munca. Nu cedez niciodată. Viteza este iarăși un punct forte pentru mine.

IF: Ce face Liviu Oșca in timpul liber?

L.O.: Nimic special, prefer să mă relaxez, să mă uit la filme și să stau cu familia.

3 de comentarii pentru "Interviul săptămânii / Liviu Oșca: ”Mă inspir din jocul lui Lahm”"
  1. Remi spune:

    foarte bune interviurile astea, asa mai afla lumea de fotbalisti buni, nu doar de conducatori corupti. Bravo ilfovsport, respect redactiei pentru munca pe care o faceti luna de luna.

  2. Narcis spune:

    Osca … un jucator foarte bun, viteza, daruire, jucator de colectiv … un jucator de picior stang foarte bun. Bravo Osca, am fost colegi la juniori, la Nucet … un om de baza la echipa! Se vede ca este apreciat pt ce face, asa cum era si in trecut de cand il stiu … bravo!

  3. VIO spune:

    Liviu..! Bravo,bravo,bravo..! Încă ești tinar,mai ales acum, când familia sa mărit demonstrează ca locul tau este intr-o echipa de top ,ai viteza,un sut cu stangul puternic si plasat si mai ales ca ești un bun jucător de echipa .Fa totul in memoria verisoarei tale ..?