Delegația României la Universiada de Vara de la Gwangju a fost una destul de eficientă, dacă ne gândim că din cele șase discipline sportive la care a participat, la patru s-au cucerit medalii: aur la tir, pușcă 50 m, în trei poziții, prin Georgeta Laura Ilie; două medalii de argint la atletism, la aruncarea greutății, prin Andrei Marius Gag, și la fond, 10000 de metri, prin Nicolae Soare, tot un argint la judo, categ 52 kg, prin Alexandra Florian; și alte trei medalii de bronz, două la judo, prin Vlăduț Simionescu, la categoriile +100kg și Open, și una la tenis de masă, prin Bernadette Szocs, la individual feminin. Au dezamăgit sportivii de la taekwondo și naționala de handbal feminin, care au fost cam departe de podiumul de premiere.
Cu cele 7 medalii cucerite, România s-a clasat pe locul 29, în clasamentul celorpe 64 de națiuni participante, înaintea multor țari cu tradiție în sport, cum ar fi Serbia, locul 32, Portugalia, 33, Irlanda, 37, sau Croația, 44. Pe primele 10 locuri ale ierarhiei se află, în ordine:
– Coreea de Sud, 108 medalii (47 de aur – 32 de argint – 29 de bronz)
– Rusia, 122 (34 – 39 – 49)
– China, 72 (34 – 22 – 16)
– Japonia, 85 (25 – 25 – 35)
– Statele Unite ale Americii, 54 (20 – 15 – 19)
– Franța, 30 (13 – 9 – 8)
– Italia, 43 (11 – 15 – 17)
– Ucraina, 31 (8 – 17 – 6)
– Iran, 15 (7 – 2 – 6)
– Taipei 36, (6 – 12 – 18)

La handbal, n-am avut echipă, doar individualități

Și dacă la taekwondo nu prea avem tradiție, dacii lui Burebista având alt stil de bătaie, la handbal, în schimb, în urmă cu 50-60 de ani, dădeam lecții lumii întregi. Aici, la Gwangju, aveam alte așteptări, dar au fost zadarnice, fiind dezamăgiți, atât prin jocul prestat, cât și prin rezultatele înregistrate – Universiada de vară nuu a fost pe placul studentelor noastre, care au jucat când, cât și cum au vrut!
În fiecare partidă, au lipsit din teren,unele la figurat, altele la propriu, sportive cu experiență, de la care am fi dorit un aport mai consistent, pe măsura cărții lor de vizită: bunăoară, Cătălina Preda a fost absentă în cinci meciuri, dar a ținut să se remarce în ultimul, cu patru goluri pe tabelă; pe Cristina Nan au ocolito toate statisticile, și pozitive, și negative, nici nu știm dacă a fost vreodată între cele două semicercuri; Cozma, Leahu și Trăilă au fost prea emoționate, ca să atragă atenția; Tiron a jucat foarte bine, doar când a vrut – este cea mai eficace handbalistă a echipei, cu 38 de goluri; Mădălina Zamfirescu a fost mai constantă, ea marcând meci de meci și acumulând 31 de reușite; și Cârjan și-a făcut treaba pe pivot, înscriind aproape 20 de goluri.
Am avut jucătoare de mare valoare, putem spune – Zamfirescu și Tiron de la HCM Baia Mare, Nan de la CSM București, Apipie si Florică, de la Craiova, Popa și Carjan, de la Alexandrion Cluj, Maria Gavrilă, de la Unirea Slobozia, și doar Cozma, Leahu și Trăilă au fost din Liga secundă, care, până la urmă, au fost luate tot pe anumite criterii valorice. In afară de cele din Divizia A, oricare dintre handbalistele de pe foaia de joc, inclusiv cele trei portărițe, Șerban, Măzărean și Enache, pot juca, fără probleme, la echipe din Liga Națională feminină. Din păcate, ele au funcționat pe teren mai mult individual și nu ca o familie unită. Credem că între staff-ul tehnic și vestiar s-a produs un nedorit scurt-circuit de comunicare, iar rezultatele au fost dezamăgitoare. Și pentru că tot am vorbit de portărițele de la Universiadă, să spunem că doar Japonia a avut 4, România, Rusia și Uruguay, cu câte 3, în rest, toate celelalte 8 echipe au venit cu doar două apărătoare.
Naționala noastră a ratat startul cu Serbia, un meci în care fetele ar fi trebuit să-și dea viața pe semicerc, mai ales că se cunoștea valoarea handbalului vecinelor de la Sud de Dunăre, unul în viteză și forță, practicat de sportive ambițioase. Dar chiar și-așa, tricolorele au fost pe punctul de a câștiga, dar n-au știut să gestioneze avantajul din finalul de meci, meteahnă observată în toate partidele de la Gwangju. În plus, n-au găsit așa repede antidotul, la jocul complet al sârboaicelor. Egalurile cu Muntenegru și Japonia ne-au dus în agonie – ambele partide au fost la discreția româncelor, au condus detașat, era evidentă diferența de valoare, dar a trebuit să ne mulțumim doar cu egaluri. Japonia a pierdut toate celelalte meciuri din grupă, doar nouă ne-a smuls un punct; Muntenegru a bătut doar Japonia și a luat un punct tricolorelor, fiind învinsă, și ea, de celelalte trei adversare Singura consolare ar fi că doar naționala noastră a făcut egalcu echipa gazdă, Coreea de Sud, dar asta nu ajută cu nimic, la clasamentul final.
În ultimul meci, pentru locurile 5-6, ne-a bătut și Brazilia, ca un fel de bomboană pe colivă, pentru că s-a jucat fără ambiție, doar la trecerea timpului: Tiron a marcat două goluri și s-a dus la umbră; Popa și-a încercat norocul cu trei șuturi spre poartă, dar n-a nimerit ținta; Cozma a curs lin, precum Dunărea la Galați, iar Nan cred că era, deja, în avionul spre casă!