Pe 8 octombrie 2015, naționala României a fost la un pas să se facă de râs. Simplu, nu există alte cuvinte care să descrie contraperformanța naționalei conduse haotic de Puiu Iordănescu, care a terminat la egalitate, scor 1-1 contra Finlandei.

După ce au primit din partea UEFA cel mai frumos cadou, șansa să joace meciul cu nordicii cu spectatori și cu o mobilizare exemplară a FRF-ului, tricolorii au început în forța, dar cumva la indigo, meciul cu Finlanda a semănat cu precedentele din această toamnă. Ocazii peste ocazii, ratări, după ratări, dar fără să influențeze cumva rezultatul de pe tabela de marcaj. Jocul tricolorilor nu se lega, iar Keseru părea cel mai bun fundaș finlandez.

Prima repriză a fost una dătătoare de speranțe, dar gol, iar dinspre meciul care ne interesa cel mai mult, veneau vești minunate. Ungurii își dădeau cu stângul în dreptul la Budapesta, dar România nu reușea să deschidă scorul. Toate rugăciunile lui Iordănescu s-au întors împotriva sa în minutul 67, când Pohjanpalo, un nume pe care îl mai întâlneam doar în romanele lui Mika Waltari, a fost lansat de Pukki și a deschis scorul și provoacă furia spectatorilor. Din ca și calificați în perioada aceasta a anului trecut, când Piturcă a plecat, România cădea pe locul 3, după ce Ungurii au întors scorul cu Faroe, vestea rezultatului de la București dându-le speranțe, iar jocul nostru îi transforma în favoriți.

România a revenit în joc, iar deși publicul susținea frenetic echipa noastră, finlandezii erau vioara întâi, ocaziile acestora fiind uriașe, asemănătoare cu cele avute de noi în acea fatidică noapte din 2003 din Copenhaga. Și dacă tot am vorbit la acel meci sau mai exact, de acele preliminarii cu cânte, după cât am suferit cu Kim Milton Nielsen, Lubos Michel și mai ales, Urs Meyer, România trebuie să îi ridice o statuie la Piata Universității centralului școțian, Craig Thompson, care le-a refuzat nordicilor un penalty care s-a văzut de la Budapesta.

A fost momentul în care întreg stadionul a început să strige ce a fost amânat de atâtea meciuri: ”Demisia, Demisia”. Banca tehnică fără idei a naționalei l-a aruncat pe Adi Popa care în 5 minute a pus mai multă presiune decât ștersul Maxim și adormitul de Chipciu au pus în întreg jocul. În minutul 91, Zeița Fortuna care i-a pus mingea în gheată lui Lafferty acum o lună cu Ungaria, ne-a zâmbit iarăși, iar după ce Andone ratează, mingea sare la Hoban care înscrie cu poarta goală și ne pune iarăși în postura de favorită pentru locul 2.

Cineva acolo sus ne iubește, România a intrat în ultimul cerc al infernului lui Dante, iar ultima scenetă se joacă la Tornshavn, duminică, de la ora 19, în timp ce grecii joacă de la aceeași oră cu Ungaria la Atena, unde avem nevoie ca maghiarii să nu câștige, pentru că noi o să găsim cumva vreo modalitate să ne împușcăm în picior în Faroe.

România – Finlanda 1-1 (Hoban 90 – Pohjanpalo 67)

ECHIPELE DE START:

România: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, D. Grigore, Raţ – Hoban – Torje, Sînmărtean, Chipciu – Keşeru, Stancu

Finlanda: Hradecky- Arkivuo, Arajuuri, Moisander, Uronen – Ring, Haltsi, Schuller, Hetemaj – Pukki – Pohjanpalo